Oraşul Ianca a găzduit cea mai mare lansare de porumbei voiajori organizată vreodată în judeţul Brăila

Oraşul Ianca a găzduit cea mai mare lansare de porumbei voiajori organizată vreodată în judeţul Brăila

FOTO Asociaţia Columbofilă "Danubius" Brăila

Stoluri uriaşe de porumbei au pus stăpânire, duminică dimineaţă, preţ de câteva minute, pe cerul oraşului Ianca. Localitatea brăileană a fost, astfel, un fel de centru al columbofiliei din România, fiind aleasă ca loc de lansare a porumbeilor voiajori în prima cursă organizată în acest an.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu mai puţin de 18.000 de porumbei voiajori au fost lansaţi în cursă de pe un câmp din apropierea oraşului Ianca, ceea ce reprezintă o premieră absolută pentru judeţul Brăila. Au luat startul porumbeii asociaţiilor de profil din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu, membre ale Federaţiei Crescătorilor de Porumbei din România. Nu mai puţin de opt mijloace de transport speciale, pline cu porumbei voiajori, au sosit în curţul nopţii de sâmbătă spre duminică la locul de lansare.

Onoarea de a da startul i-a revenit preşedintelui Asociaţiei Columbofile "Danubius" din Brăila, deputatul Marian Dragomir. Dimineaţa devreme, acesta a verficat sigiliile de la maşini şi a ştampilat documentele de concurs. În zori a fost destul de frig la Ianca, motiv pentru care cuştile nu au putut fi deschise decât în jurul orei 7.40, când au apărut primele raze ale soarelui, iar temperatura a început să crească. După eliberare, s-au format rapid câteva stoluri care au plecat direct spre Bucureşti, fără a se mai roti în jurul locului de lansare.

Primii porumbei au ajuns la Bucureşti la ora 8.57, parcurgând cei 140 de kilometri ai cursei cu peste 100 km/h. La finele anului, în funcţie de performanţe, cele mai bune exemplare câştigă cupe şi diplome, participă la expoziţia naţională sau reprezintă România în concursurile internaţionale.

Citiţi şi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: