Nemţoaică rătăcită în judeţul Brăila. Şi-a pierdut actele de identitate, fiind consiliată de poliţiştii de imigrări pentru a putea reveni în ţara natală

Nemţoaică rătăcită în
judeţul Brăila. Şi-a pierdut actele de identitate, fiind consiliată de poliţiştii
de imigrări pentru a putea reveni în ţara natală

Foto: arhivă Adevărul

O femeie de 49 de ani, din Germania, fără documente de identitate, care s-a rătăcit pe raza judeţului Brăila, a fost îndrumată şi consiliată de poliţiştii de imigrări cu privire la procedurile legale de a obţine un document de identitate în baza căruia să poată părăsi teritoriul României.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 26 octombrie, poliţiştii brăileni au depistat, la aproximativ 4 kilometri de localitatea Tufeşti, o femeie fără acte de identitate asupra sa, care nu vorbea limba română şi nu-şi justifica prezenţa în acea zonă.

”Aceasta a fost condusă la sediul Biroului pentru Imigrări al Judeţului Brăila în vederea stabilirii identităţii şi legalităţii şederii sale pe teritoriul României. Femeia a declarat că a intrat pe teritoriul statului român pe la frontiera de nord-vest a ţării şi a călătorit prin mai multe oraşe, iar când a ajuns în zona localităţii Tufeşti, s-a rătăcit şi nu poate oferi detalii despre împrejurările în care şi-a pierdut documentele de identitate”, au precizat reprezentanţii Biroului pentru Imigrări al judeţului Brăila.

În acest context, poliţiştii de imigrări au efectuat verificări, prin intermediul Biroului Naţional Interpol - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională şi a Punctului de Contact Oradea - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în urma cărora au stabilit că femeia este cetăţean german.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 102 din 14 iulie 2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, cetăţenii Uniunii Europene care intră pe teritoriul României beneficiază de drept de rezidenţă pentru o perioadă de până la trei luni de la data intrării în ţară, fără îndeplinirea vreunei condiţii suplimentare, astfel că femeia a fost îndrumată să se adreseze misiunii diplomatice în vederea obţinerii unui document de identitate în baza căruia să poată părăsi teritoriul României.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: