Moartea de COVID-19 a unui şofer român de autobuz, deplânsă de însuşi primarul Londrei: „Sunt devastat să aud că Nicu Enciu şi-a pierdut viaţa în mod tragic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicu Enciu Foto: www.mirror.co.uk
Nicu Enciu Foto: www.mirror.co.uk

Nicu Enciu a plecat în Marea Britanie în căutarea unei vieţi mai bune. A petrecut mai mult de 20 de ani lucrând ca pompier înainte de a muri singur în spital după ce a fost diagnosticat cu COVID-19

Nicu Enciu a plecat în Marea Britanie în căutarea unei vieţi mai bune pentru soţia şi fiicele sale. Născut în România, în ultimii patru ani a lucrat ca şofer de autobuz în partea de sud a Londrei, o muncă pe care o iubea.

A fost mentor pentru şoferi mai tineri, iar în oraşul său natal, Brăila, Nicu (52 de ani) a petrecut mai mult de 20 de ani lucrând ca pompier. „A salvat nenumărate vieţi”, a declarat cu durere Gherghina Enciu, soţia lui Nicu, pentru cotidianul Daily Mirror.

În urmă cu două săptămâni, Nicu a murit singur în spitalul din Londra unde fusese internat după ce a fost diagnosticat cu COVID-19. Şi-a sunat soţia şi fiicele din România pentru a-şi lua rămas bun. El a dat familiei sale codurile PIN pentru cardurile sale bancare într-un apel final emoţionant, după ce i s-a spus că va fi conectat la un ventilator mecanic.

„Mă duc la terapie intensivă şi nu mă mai întorc“

Noaptea trecută, Sadiq Khan, primarul Londrei, i-a adus un ultim omagiu.

 „Sunt devastat să aud că Nicu Enciu şi-a pierdut viaţa în mod tragic după testarea pozitivă pentru coronavirus”, a spus el.

„La fel ca tata, s-a mutat în oraşul nostru în căutarea unei vieţi mai bune şi i-a plăcut să lucreze ca şofer de autobuz în sudul Londrei. Nu pot să nu mă gândesc la similitudinile dintre viaţa lor şi cum ar fi putut fi tata sau colegii sau prietenii săi. Toţi lucrătorii noştri eroici ai transporturilor ale căror vieţi au fost reduse sunt în permanenţă în gândurile mele. Voi continua să fac absolut tot ce pot pentru a păstra lucrătorii în transport şi pasagerii în siguranţă”, a declarat primarul Londrei.

nicu enciu sofer de autobuz pompier Braila 2

Nicu a salvat sute de vieţi în perioada în care a activat ca pompier FOTO www.mirror.co.uk

Moartea lui Nicu vine pe fondul temerilor crescânde ale şoferilor de autobuz, în condiţiile în care se înregistrează un număr din ce în ce mai mare de decese în rândul lucrătorilor din  transporturi. Mai mult de 29 dintre aceştia, inclusiv 23 de şoferi de autobuz, au murit în ultimele săptămâni după ce s-au infectat cu noul coronavirus.

Primarul Londrei a solicitat Guvernului britanic să introducă obligativitatea folosirii măştilor pentru persoanele care folosesc mijloacele de transport în comun, astfel încât şoferii şi pasagerii să fie protejaţi.

Cel mai bun prieten şi coleg de apartament al lui Nicu din Marea Britanie, Iulian Stroe, în vârstă de 52 de ani, a revenit la serviciu după ce a stat o perioadă în autoizolare. El se numără printre cei care continuă să lucreze pe mijloacele de transport în comun. „Ca şoferi de autobuz suntem cu toţii îngrijoraţi”, spune el. „Dar trebuie să fiu puternic şi trebuie să continui.”

„Au pus profitul înaintea oamenilor“

Moe Manar, un alt coleg al lui Nicu Enciu, a declarat că privatizarea serviciului de transport public a condus la punerea în pericol a numeroase vieţi.

„A fost pus profitul înaintea oamenilor de ani buni şi când avem o criză de genul acesta, viaţa oamenilor este pusă în pericol. Şefii companiei nu au fost proactivi. Au greşit, au greşit şi faţă de colegul meu. Nu a existat niciodată o cultură de siguranţă sau de igienă suficient de puternică, aşa că acum este greu să introducem una. Unde pot merge şoferii să se spele pe mâini dacă nu există toalete pe trasee? Cum putem păstra curăţenia? Nimeni nu a fost suficient de proactiv în acest sens şi asta costă vieţile oamenilor. Nu am încălzire sau aer condiţionat. Nici nu deschid geamul, pentru că vreau ca cabina mea să fie cât mai sigilată. La fel ca majoritatea şoferilor, sunt neliniştit şi foarte speriat - speriat să-mi fac treaba pentru că nu mă simt protejat”, a declarat Moe.

Nicu şi Moe provin din medii foarte diferite, totuşi Moe spune că Nicu a fost „ca un tată” pentru el. „A fost un bărbat minunat, am privit spre el, a fost un adevărat domn, a fost de principiu, m-a învăţat multe despre cum să mă comport. A lucrat aici pentru familia sa. Ori de câte ori avea timp liber, se întorcea să-i vadă. Lucram împreună şi atunci am aflat că a fost pompier. A fost un erou care s-a pus în prima linie în trecut şi a vrut să facă acelaşi lucru aici”, spune Moe.

Iulian, colegul de apartament al lui Nicu, este de aceeaşi vârstă cu care acesta. S-au împrietenit după ce s-au întâlnit la garajul unde erau parcate autobuzele din Londra. Acum, cu liniile aeriene închise, Iulian plănuieşte să facă un drum de 1.700 de mile până la Brăila cu corpul lui Nicu, astfel încât să poată avea o înmormântare ortodoxă românească.

„Simt că poate l-a trimis Dumnezeu pentru mine, ne-am făcut prieteni, ca să pot face asta pentru familia lui. Este foarte trist”, încheie emoţionat Iulian.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite