Minivacanţa de Rusalii, păzită cu străşnicie de 200 de poliţişti la Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, în minivacanţa de Rusalii, comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila a dispus suplimentarea numărului de poliţişti care să acţioneze în preajma lăcaşurilor de cult şi în zonele de agrement din municipiul şi judeţul Brăila.

În perioada 22 – 24 iunie a.c., cu ocazia sărbătoririi Rusaliilor, aproape 200 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, transporturi, investigaţii criminale, combaterea criminalităţii organizate şi investigarea fraudelor vor acţiona, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor obişnuite, necesare asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători.

Astfel, în această perioadă, vor fi constituite 75 de patrule de ordine şi siguranţă publică, dintre care 23 pedestre şi 52 auto, care vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Totodată, poliţiştii rutieri vor acţiona pe 9 tronsoane de drumuri naţionale şi europene şi vor utiliza 10 autospeciale dotate cu aparate radar.

Poliţiştii se află în stradă pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi apărarea patrimoniului public şi privat, în localităţile urbane şi rurale, în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative.

Pe drumurile publice se asigură prezenţa activă a agenţilor de circulaţie rutieră, la orele de vârf, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei, inclusiv prin amplasarea radarelor.

De asemenea, poliţiştii structurilor de poliţie transporturi vor efectua serviciul de patrulare în trenurile de călători, cu precădere, pe rutele către staţiunile montane şi litoral, precum şi în staţiile şi triajele de cale ferată.

Poliţiştii recomandă cetăţenilor să fie foarte atenţi la persoanele din jur pentru a putea preveni furturile din genţi şi buzunare, comise în zone aglomerate, pe fondul neatenţiei determinate de febra cumpărăturilor, la protejarea locuinţei pe timpul cât sunt plecaţi din localitate, precum şi la adoptarea unei conduite rutiere corecte în trafic.

***

Pentru a evita situaţiile neplăcute, poliţiştii brăileni vă mai recomandă următoarele:

* când mergeţi la cumpărături sau vă aflaţi în alte locuri aglomerate, trebuie să păstraţi banii în buzunarele interioare ale vestimentaţiei şi să supravegheaţi în permanenţă genţile sau alte bagaje;

* când parcaţi maşina, pe cât posibil, folosiţi zonele special amenajate şi iluminate, deoarece obiectele tentante, lăsate la vedere în autoturism, reprezintă atracţie pentru hoţi;

 * evitaţi să achiziţionaţi diverse bunuri de la vânzători ambulanţi pentru că ar putea proveni din comiterea unor infracţiuni sau nu corespund din punct de vedere calitativ;

* lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune atunci când părăsiţi locuinţa pentru o perioadă scurtă de timp pentru a deruta eventualii musafiri nepoftiţi;

* când observaţi persoane sau activităţi care vi se par suspecte, în zona în care locuiţi sau vă aflaţi, anunţaţi imediat la Poliţie, apelând, gratuit, numărul 112- Apel unic pentru urgenţe- şi reţineţi cât mai multe semnalmente ale celor implicaţi;

* nu consumaţi băuturi alcoolice dacă vreţi să conduceţi autovehicule pe drumurile publice.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite