Matroana Tanti Elvira, banditul Terente, frumoasa Chira Chiralina, salcâmii, hrubele turceşti - miturile şi simbolurile Brăilei de altădată
0
Deşi Brăila de astăzi are imaginea unui oraş care nu prea îşi găseşte calea în noua societate românească post-comunistă, altfel stăteau lucrurile în secolul XIX, după ce vechea raia turcească a revenit la ţara mamă şi mai ales la începutul secolului XX, când oraşul strălucea prin prosperitate dar şi prin pitorescul unei comunităţi multietnice care a dat posterităţii o serie de mituri ce aveau să se impună în memoria colectivă a românilor.
La tanti Elvira, uşor se câştiga lira. Unul dintre cele mai vehiculate mituri despre Brăila este cel al caselor de toleranţă care funcţionau cu zecile în perioada când activitatea portuară înfloritoare atrăgea vapoare şi marinari din întreaga lume. A rămas în legendă un bordel care se pare că a funcţionat chiar în zona portului, al unei matroane numită Elvira.
„La noi, la Brăila/ La tanti Elvira / Uşor se câştigă lira / Femeia munceşte / Bărbatul plăteşte / Ce bine-i la noi, la Brăila”, aşa sunau versurile unei binecunoscute melodii din epocă. Bordelul lui Elvira nu părea a fi unul cu o clientelă prea selectă, din moment ce se povesteşte că prostituatele de aici căpătaseră o mare dexteritate în a arunca ţucalul cu urină direct în capul muşteriilor care încercau să plece fără să plătească.
Condicuţa unei prostituate de odinioară FOTO Florentin Coman
Dincolo de această legendă, existenţa caselor de toleranţă este o realitate istorică. Activitatea acestora era însă reglementată foarte strict de Primăria oraşului. Există la Arhivele Statului o copie după regulamentul de funcţionare a acestor stabilimente, care impunea un set de reguli ce trebuia respectat cu sfinţenie. Astfel, casele de toleranţă puteau fi administrate doar de femei, în fiecare cameră trebuia să i se asigure clientului posibilitatea de a-şi spăla zonele intime înainte de consumarea actului sexual, iar prostituatele erau obligate să facă două vizite pe săptămână la doctor, consemnate într-o condicuţă specială.
Terente – regele bălţilor, este un mit despre Brăila ce a încins imaginaţia doamnelor şi domnişoarelor din toată ţara. Terente a existat în relitate. Numele său real a fost Ştefan Vasili, iar de etnie era lipovean, născut în 1895, într-un sat de lângă Brăila. În copilărie şi adolescenţă a fost un băiat liniştit, însă viaţa sa a căpătat o turnură dramatică după ce soţia cu care se căsătorise la vârsta de 20 de ani, i s-a îmbolnăvit de ciumă şi a murit. A avut cu ea patru copii, dintre care doi s-au înecat, iar ceilalţi au fost răpiţi şi ei, de boală. După ce şi-a pierdut întreaga familie, înnebunit de durere, Vasili a luat drumul bălţilor Brăilei, a început să jefuiască, să ucidă şi să violeze fete tinere, dar şi neveste ale unor oficialităţi locale.
O perioadă, s-a bucurat de sprijinul şi simpatia populaţiei locale, pentru că o parte din prada sa o împărţea săracilor. Şi la femei începuse să aibă mare trecere, pentru că se răspândise zvonul că era un bărbat foarte bine dotat. Cu timpul, însă, jafurile bandei pe care o conducea au început să supere inclusiv păturile mai sărace ale populaţiei. Terente avea să îşi piardă suportul localnicilor, după ce a violat şi ucis, chiar în noaptea de Înviere o preoteasă, în casa parohială din Carcaliu, satul său natal. Înfuriaţi, săteni le-au dezvăluit jandarmilor ascunzătoarea secretă a lui Terente din inima bălţilor, iar banditul a fost împuşcat fără milă.
Celebrul penis al lui Terente, cu o lungime de 22 de centimetri în stare erectă, a fost expus la muzeul Institutului „Mina Minovici”. Acesta a rămas faimos nu doar datorită dimensiunii ci şi mesajului pe care îl avea tatuat: „F_t bine şi apăsat la cioc”.
Chira Chiralina şi frumoasele Brăilei. Un alt mit despre Brăila ţine de frumuseţea fetelor din oraşul de la Dunăre. Stăpânită de turci vreme de trei secole, Brăila a continuat să fie un oraş multietnic şi după ce a revenit la ţara mamă. Un recesământ al populaţiei din 1891 arăta că la Brăila doar 64,5% erau români, restul populaţiei fiind reprezentată în proporţie de 9,1% de greci, 3,8% de unguri, 2,1% de bulgari, 1,5% de evrei, 0,9% austrieci, 0,8% turci, 0,8% germani, 0,6% ruşi. Mai erau în oraş şi locuitori de etnie franceză, engleză şi elveţiană, plus macedoneni, albanezi, tătari, ucraineni, croaţi şi romi.
FOTO Florentin Coman
Acest amestec de etnii ar fi răspunzător, spun unii, de frumuseţea din prezent a brăilencelor. De altfel, mitul frumuseţii feminine din Brăila a fost întreţinut de creaţia literară de excepţie a lui Panait Istrati - romanul „Chira Chiralina”.
Cuţitarii şi bătăuşii Brăilei Tot Panait Istrati, în nuvela „Codin”, dezvolătă un alt mit al Brăilei, acela legat de lumea hamalilor din port, dominată de bărbaţi putenici care cărau cu uşurinţă saci de 50 de kilograme, şi care îşi împăraţeau dreptatea cu pumnul şi cuţitul, în mahalalele de la periferia oraşului.
„Sub toraxul său herculean era incins cu un brâu lat, de lână albă, din care ieşea mânerul unui cuţit vârât în teacă. Lângă el, o pălărie nouă şi un ciomag noduros, de corn afumat. Dacă n-ar fi avut nişte ochi atât de cruzi şi o talie de bătăuş, neobişnuită, - mustaţa o avea neagră şi tare răsucită, părul soios de unsoare parfumată şi pieptănat mitocăneşte - as fi zis ca aveam în faţa mea unul dintre acei numeroşi muncitori din port, cărora li se spunea „vagonari” – crai, beţivani şi zurbagii în toate zilele de sărbatoare” – aşa îl descrie Panait Istrati pe Codin, în opera cu acelaşi nume.
Istoricii spun că descrierea de mai sus nu este doar rodul imaginaţiei prolificului scriitor, ci are la bază un personaj real. „Codin este inspirat din realitate. Personajul pe care l-a cunoscut Istrati se numea Călin şi era un hamal vestit din portul Brăilei. Într-adevăr, avea un chip nu tocmai frumos, dar trupul său era de o forţă ieşită din comun. Din acest motiv s-a impus în rândul hamalilor, unde ierarhia se stabilea pe baza forţei pumnului.
Acest personaj, aşa cum transpare şi din creaţia literară a lui Istrati, nu avea un suflet rău. Dimpotrivă, ţinea apărarea celor mai slabi din punct de vedere fizic, care nu se puteau impune atunci când se împărţeau locurile de muncă în port. Hamalii erau foarte mulţi şi nu era de muncă de fiecare dată pentru toată lumea. Acest Călin avea grijă ca şi celor mai slabi, ce nu se puteau impune cu pumnul, să le vină rândul la cărat saci”, ne-a explicat muzeograful Zamfir Bălan, editor al operelor istratiene.
Bogăţia şi luxul armatorilor şi comercianţilor. Brăila dădea, la începutul secolului XX, preţul cerealelor din întreaga lume, fiind faimoasă pentru Bursa Grâului care funcţiona în oraş. Armatorii şi comercianţii aveau afaceri înfloritoare, care se pot vedea şi astăzi în frumuseţea clădirilor construite în acea perioadă de prosperitate a oraşului. De altfel, centrul vechi al Brăilei este considerat în prezent un adevărat muzeu de arhitectură veche, datorită faptului că imobilele din acea perioadă nu au fost demolate în perioada regimului comunist.
Oraşul salcâmilor. Brăila este cunoscută la nivel naţional drept un oraş al salcâmilor. Expresia a fost impusă de titlul unui roman al cunoscutului scriitor Mihail Sebastian, însă evocă o realitate care exista în urmă cu zeci de ani, când străzile principale ale Brăilei erau invadate, în luna mai, de parfumul florilor de salcâmi. Din păcate, în timpul regimului comunist, salcâmii au fost înlocuiţi cu alte specii. În 2008, autorităţile locale au readus salcâmii pe Str. Mihai Eminescu, fosta stradă Regală, în urma unui program de reabilitare implementat cu bani europeni.
Misterul hrubelor turceşti. Există credinţa că sub oraşul vechi se află o ramificaţie de hrube rămase din vremea când Brăila era raia turcească. Se spune că unele tunele erau atât de mari încât se putea merge călare pe ele. Hrubele aveau aplicaţii militare, fiind construite ca rute de scăpare în cazul în care zidurile cetăţii cedau în faţa unui asediu inamic.
Din păcate, în anii '50, regimul comunist a astupat deliberat hrubele descoperite în centrul vechi, pentru a stabiliza terenul. În prezent, autorităţile brăilene încearcă să indentifice câteva din rutele subterane, pentru a le restaura şi include într-un circuit turistic.
Citiţi şi
Se încarcă comentariile...
