Mărirea şi decăderea baronului de Brăila, Gheorghe Bunea Stancu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajuns preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, în 2004, din postura de patron al „Bursagrirom” SA, firmă care a prosperat făcând comerţ cu cereale din Insula Mare a Brăilei, Gheorghe Bunea Stancu s-a folosit de putere pentru a-şi consolida poziţia de baron local. Ani de zile, nimic nu a mişcat în administraţia şi politica brăileană fără vrerea lui.

Cu un comportament uneori grobian în relaţia cu presa, Stancu a căpătat o nedorită notorietate pe plan naţional în iarna anului 2014, atunci când a ameninat o jurnalistă că „îi dă două picioare în gură”, după ce aceasta l-a întrebat de ce a preferat să îşi petreacă vacanţa la schi în Austria în timp ce drumurile judeţene erau blocate de nămeţi. Din acel moment, steaua lui Bunea Stancu a început să apună. În vara aceluiaşi, an, mai exact în august 2014, procurorii DNA au descins la locuinţa baronului şi l-au săltat cu mascaţii. Acuzat că ar fi acordat contracte preferenţiale din bani public, fostul baron a petrecut câteva zile în arest preventiv, apoi a fost trecut în arest la domiciliu şi, după două luni, a primit permisiunea să iasă din casă, aflându-se însă sub control judiciar.

Dosarul „Stancu vs. DNA” în care mai sunt implicaţi încă 13 funcţionari din cadrul CJ a intrat pe rolul instanţelor în octombrie 2014 şi încă se află în judecată. Între timp, Bunea Stancu a fost condamnat la închisoare, în dosarul „Mită la PSD”, alături de afaceristul Ioan Nicolae. Astfel, în seara de 2 aprilie 2015, fostul atotputernic al Brăilei a fost ridicat cu cătuşe la mâini şi dus la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, pentru perioada de carantină. Apoi, în mai 2015, a fost mutat la Penitenciarul Focşani, pentru a fi aproape de Tribunalul Vrancea, unde se judecă dosarul „Stancu vs. DNA”.

Bătălia lui Bunea Stancu cu justiţia se duce, însă, pe mai multe fronturi. La începutul lunii august 2015, procurorii DNA Galaţi au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Bunea Stancu şi a directorului economic al CJ, Alina Daniela Rusu, sub acuzaţia de abuz în serviciu şi conflict de interese. Totodată, din iulie 2015, Gheorghe Bunea Stancu este urmărit penal şi într-un nou dosar cu omul de afaceri Ioan Niculae, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite