Mărfuri contrafăcute de aproape 100.000 lei confiscate de poliţişti în câteva complexe comerciale şi centre angro din Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexele comerciale şi centrele angro, precum „Eurostil” sau „TUG Center”, din Brăila au fost găsite cu mari nereguli, în cadrul unei acţiuni de control efectuate de poliţiştii de la Biroul Proximitate, la sfârşitul săptămânii trecute.

Pe timpul desfăşurării activităţilor de control, la un complex comercial din zona centrală a oraşului, poliţiştii au depistat la opt standuri articole de îmbrăcăminte, încălţămine şi accesorii, expuse la vânzare, care purtau însemne ale unor mărci protejate, pentru care administratorii societăţilor nu deţineau documentele prevăzute de lege pentru comercializare. "Poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 108 perechi de încălţăminte şi 521 de articole de îmbrăcăminte, de diferite mărci, toate în valoare de 90.000 de lei.

În toate cauzele au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de expunere la vânzare de produse cu mărci identice celor protejate, conform prevederilor Legii 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice", a declarat inspector principal Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Tot la sfârşitul săptămânii trecute, ofiţeri de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, poliţişti de la Poliţia Municipiului Brăila şi Serviciul Criminalistic, în cooperare cu specialişti din Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila, au acţionat în zona centrelor en-gross din municipiu, printre care şi "Tug Center", pentru prevenirea şi combaterea faptelor sau actelor ilicite de comerţ.

Forţele participante au efectuat controale la 16 agenţi economici, au constatat 3 infracţiuni, întocmind dosare penale conform Legii 241/2005, privind evaziunea fiscală şi Legii 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice, valoarea prejudiciului estimat fiind de 22.000 de lei. Poliţiştii au constatat şi 7 contravenţii, conform prevederilor Legii 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, pentru care au dat amenzi în valoare totală de 18.000 de lei. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 7.650 de lei şi au fost retrase de la comercializare bunuri în valoare de 1.200 de lei.

Cititi si

Mai multe firme care ar fi vândut online jucării şi haine contrafăcute, vizate de percheziţii

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite