Măcelarul care a violat şi agresat sexual trei adolescente în două zile. Judecătorii i-au redus pedeapsa, iar una dintre fete va primi daune simbolice

Măcelarul care a violat şi agresat sexual trei adolescente în două zile. Judecătorii i-au redus pedeapsa, iar una dintre fete va primi daune simbolice

Foto: arhivă Adevărul

Bărbatul de 42 de ani a batjocorit o adolescentă de 14 ani aflată în plasament familial chiar în casa unui prieten, iar apoi a început să agreseze sexual copilele pe care le întâlnea pe stradă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv, pe 11 decembrie, pe Mircea Iordache, un brăilean de 42 de ani, la 5 ani şi 9 luni de închisoare pentru viol, agresiune sexuală şi violare de domiciliu. Judecătoria Brăila îl condamnase iniţial la 7 ani de închisoare. Judecătorii au redus şi daunele morale pe care una dintre victime urma să le primească de la 35.000 de lei la 8.000 de lei.

Bărbatul lucra ca măcelar în străinătate, dar a decis să se întoarcă acasă în martie 2018. În doar două zile, Mircea Iordache a şocat comunitatea locală prin faptele la care s-a dedat. Mai întâi, pe 11 martie, a intrat în casa unui amic, ştiind că are în plasament familial o adolescentă de 15 ani.

Profitând de absenţa prietenului său de la domiciliu, a început să îi facă propuneri indecente, iar când a văzut că fata îl refuză, a devenit brusc violent. A forţat-o să se dezbrace, obligând-o apoi să întreţină relaţii sexuale cu el. La plecare, a ameninţat-o cu moartea dacă va îndrăzni să spună cuiva ce se întâmplase şi i-a aruncat în bătaie de joc 30 de lei.

După doar o zi, Mircea Iordache a agresat sexual o altă adolescentă. O fată de 14 ani se întoarcea de la o întâlnire cu două prietene, iar în momentul în care a sunat la interfonul de la blocul unde locuia, un individ a prins-o de umăr şi de mijloc, cerându-i să îi facă sex oral. Pentru că a început să strige, agresorul a eliberat-o şi a fugit. Acesta a fost identificat ulterior de către victimă ca fiind Mircea Iordache.

În aceeaşi zi, individul a mai acostat o adolescentă pe stradă şi a încercat să o agreseze sexual, dar nu a reuşit. Victima nu a depus plângere şi nici nu a putut fi identificată, dar poliţiştii au putut proba fapta cu imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din zona unde a avut loc atacul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: