Lovitură de teatru în procesul privind mafia medicamentelor oncologice. Judecătorii au declarat nule toate probele din faza de urmărire penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

Printre inculpaţi se numără fosta soţie a unui cunoscut interlop, trei medici şi o firmă care achiziţiona medicamente oncologice. Potrivit procurorilor, Casa de Asigurări de Sănătate ar fi fost păgubită cu peste 7 milioane de lei.

Tribunalul Brăila a constatat, pe 8 februarie, nulitatea absolută a mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală şi a actelor de urmărire penală efectuate de poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie în dosarul în care este judecată Liliana Valentina Ştefan, fosta soţie a lui Titi Sgîrcitu, un cunoscut interlop din Brăila.

Judecătorii urmează să îşi motiveze decizia în perioada următoare. În dosar au mai fost puse sub inculpare SC Ahmeya Pharm SRL, medicii de familie Paul Creţu şi Sorica Vasile, medicul Daniela Vasile şi contabila “Ahmeya”, Iolanda Ionica Serghiev, acuzaţiile care li se aduc fiind constituire a unui grup infracţional organizat, fraudă informatică, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Anchetatorii susţin că persoanele amintite au decontat mai multe reţete fictive, prejudiciul cauzat Casei de Asigurări de Sănătate ridicându-se la 7.057.613 lei.

Potrivit procurorilor, a fost înregistrată în contabilitate achiziţia de medicamente oncologice - o parte achiziţionate chiar de la finalul anului 2010 (decontate în cadrul programelor naţionale de sănătate), fie de la persoane fizice, fie de la firme fantomă.

Documentele fictive atestau, în mod nereal, că SC Ahmeya Pharm SRL ar fi achiziţionat medicamentele oncologice sau alte medicamente foarte scumpe - produse care au fost introduse doar scriptic în gestiunea societăţii.

Şantaj, camătă şi spălare de bani

Liliana Valentina Ştefan este judecată în prezent alături de fostul său soţ, Titi Sgîrcitu, şi într-un alt dosar pentru constituire a unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj în formă continuată, influenţarea declaraţiilor, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

Cei doi au ajuns cunoscuţi la nivel naţional după ce femeia a fost filmată în 2015 când dădea mită pentru a urgenta avizarea unor puncte farmaceutice Mihaelei Udrea, director în cadrul Ministerului Sănătăţii (MS). 

Titi Sgîrcitu este un cunoscut interlop din Brăila, iar soţia sa se ocupa în acte de afacerile de familie. Liliana Sgîrcitu a recunoscut, în declaraţiile date în faţa anchetatorilor, că i-a dat bani şefei de la Direcţia Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale pentru a-i facilita şi apoi pentru a urgenta avizarea unor puncte farmaceutice.

Pe parcursul interceptărilor din dosar, procurorii DIICOT au descoperit că rudele celor doi erau implicate într-o grupare specializată pe cămătărie şi şantaj. Este vorba de Ion Croitoru (unchiul Lilianei Ştefan) şi Lenuţa Croitoru (soţia lui Ion Croitoru). Gruparea comitea infracţiuni cu violenţă împotriva persoanelor cărora în prealabil le acordaseră împrumuturi băneşti cu dobândă, ce se încheiau, de regulă, cu deposedarea persoanelor împrumutate de bunurile imobile pe care le deţineau în proprietate. La această grupare au aderat ulterior mai multe persoane.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Platforma DA cere audieri pe marginea scumpirii medicamentelor anti-COVID-19

Farmaciştii avertizează că sunt în prag de blocaj din cauza întârzierilor mari la deconturile CNAS

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite