Legătura ţarului Nicolae I al Rusiei cu parcul Monument din Brăila. Cum era ţarul să moară lângă Brăila şi cum au marcat ruşii acea întâmplare

Legătura ţarului Nicolae I al Rusiei cu parcul Monument din Brăila. Cum 
era ţarul să moară lângă Brăila şi cum au marcat ruşii acea întâmplare

FOTO  brailadealtadata.ro

Parcul Monument din Brăila a fost, dintotdeauna, cel mai mare spaţiu verde al oraşului, destinat plimbărilor şi activităţilor recreativ-sportive. Alei generoase, stadion de fotbal, stadion de atletism, terenuri de tenis, toate acestea îndeamnă brăilenii la mişcare în aer liber sau doar la a asista, în calitate de spectatori, la competiţii sportive. Totuşi, de ce se numeşte „Monument” acest parc?

Ştiri pe aceeaşi temă

Puţini dintre locuitorii de astăzi ai oraşului ştiu de la ce vine denumirea parcului. Doar istoricii sau brăilenii pasionaţi de istorie cunosc faptul că, pe vremuri, aici a fost ridicat un impunător monument din piatră şi oţel, dedicat victoriei împotriva turcilor care au ocupat, vreme de trei secole, cetatea Brăilei.

Mai exact, este vorba despre monumentul apărut după războiul ruso-turc din 1828, ce a dus la eliberarea cetăţii Brăilei de sub ocupaţia otomană. Legenda spune că edificiul a fost ridicat acolo unde o ghiulea turcească a căzut lângă ţarul Nicolae I care inspecta fortificaţiile în timpul asediului trupelor ruse asupra cetăţii.

După război, în perioada 1833 – 1834, ruşii, care au administrat pentru o vreme oraşul, au amplasat în acel loc un impunător monument - o colină pe care se afla un obelisc străjuit de patru tunuri capturate de la turci.

Într-un inventar trimis, în februarie 1835, de magistratul Brăilei către Marea Dvornicie a Ţării Româneşti, se precizează că monumentul se compune din următoarele „materialuri”: piatră mare în patru colţuri, înaltă, la vârful căreia se află o cruce de alamă, patru vulturi cu capete de aramă vopsite cu negru-verde, patru coroane, patru tunuri aşezate la câte patru colţuri ale monumentului etc.

Treptat, pe parcursul secolului XIX, în jurul monumentului au fost plantaţi copaci şi s-au amenajat alei, formându-se astfel un parc foarte îndrăgit de brăileni dar şi de cei ce vizitau oraşul.

Din păcate, monumentul care a dat numele parcului a fost distrus complet în timpul primului război mondial de către turcii care, alături de germani, au intrat în oraş ca forţă de ocupaţie. Turcii au şters astfel de pe faţa pământului ceea ce pentru ei reprezenta amintirea unei dureroase înfrângeri. Ca să fie totul complet, au repatriat şi cele patru tunuri pe care le pierduseră ca pradă de război în 1828 şi care, vreme de aproape un secol, fuseseră parte integrantă a monumentului atât de apreciat de brăilenii acelor vremuri.

Parcul Monument a trecut, recent, printr-o reabilitare în care Primăria Brăila a investit 7,5 milioane de lei. Lucrările s-au axat, însă, pe toaletarea copacilor şi reasfaltarea aleilor, nefiind prinsă în investiţie şi refacerea vechiului monument.

Citiţi şi

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Obeliscul a fost înălţat în locul unde o ghiulea turcească a căzut lângă ţarul Nicolae I    FOTO brailadealtadata.ro

Imagini din aceeasi galerie
  • Obeliscul a fost înălţat în locul unde o ghiulea turcească a căzut lângă ţarul Nicolae I    FOTO brailadealtadata.ro
  • Obeliscul a fost înălţat în locul unde o ghiulea turcească a căzut lângă ţarul Nicolae I    FOTO brailadealtadata.ro
  • În timp, parcul Monument a devenit cel mai important loc de relaxare din oraş   FOTO arhiva personală a colecţionarului Valerică Butoi 
  • În timp, parcul Monument a devenit cel mai important loc de relaxare din
 oraş   FOTO arhiva personală a colecţionarului Valerică Butoii
  • Parcul Monument în timpul regimului comunist   FOTO arhiva personală a colecţionarului Valerică Butoi
  • Parcul Monument în prezent   FOTO Florentin Coman
  • Parcul Monument în prezent   FOTO Florentin Coman
Distribuie imaginea
citeste totul despre: