ISU Brăila amendează pe rupte cluburi şi discoteci din municipiu şi judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO adevarul.ro
FOTO adevarul.ro

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” Brăila se află în plină campanie de verificări a cluburilor, discotecilor şi pub-urilor care îşi desfăşoară activitatea la nivelul municipiului Brăila dar şi în mediul rural. Acţiunea se face în comun cu Poliţia şi Jandarmeria. Până în prezent au fost amendate 12 societăţi comerciale, dintre care una în municipiu şi 11 în judeţ.

În municipiu, a primit o amendă de 1.000 de lei, pentru că nu deţine autorizaţie de securitate la un bar situat la subsolul unei clădiri situate pe Str. Eminescu, nr. 19. Potrivit Biroului de Presă al ISU Brăila, administratorii firmei respective solicită în prezent consultanţă pentru demararea procedurii de autorizare.


În judeţ, au fost sancţionate, până în prezent, cu câte 500 de lei, discoteci din localităţile Însurăţei, Bărăganu, Tufeşti, Victoria, Viziru, Vădeni, Latinu, Romanu, Stăncuţa, Spiru Haret. Deşi au capacităţi reduse şi nu necesită autorizaţii de securitate la incendiu, acestea au fost găsite cu diverse nereguli ce ar fi putut duce la apariţia unor sinistre, cum ar fi instalaţii electrice necorespunzătoare sau lipsa extinctoarelor.

Ofiţerul de relaţii publice al ISU "Dunărea", lt. col. Ştefan Stoian, anunţă că acţiunile vor continua şi în zilele următoare, în toate comunele şi satele din judeţul Brăila. Acestea se derulează ca urmare a unui ordin emis de Ministerul Afacerilor Interne, după tragedia din clubul bucureştean Colectiv.

Cititi si

  • Slatina „Bombele“ care împânzesc Slatina. Patru din cinci obiective controlate de pompieri funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu



 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite