Inconştienţă pe şosele: şoferi care circulă cu permisul anulat sau suspendat şi cu vehicule neînmatriculate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Doi brăileni, cu vârsta de 33 şi 40 de ani, sunt cercetaţi penal, după ce au fost depistaţi de poliţiştii rutieri în trafic, deşi nu aveau dreptul legal de a conduce vehicule.

Pe 24 aprilie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat pe un gălăţean, în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Dorobanţilor, având permisul de conducere anulat.

”În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

În aceeaşi zi, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila l-au depistat în trafic pe un bărbat, în vârstă de 40 ani, din Brăila, în timp ce conducea o motocicletă  pe raza municipiului, aceasta fiind neînmatriculată, iar brăileanul având dreptul de a conduce suspendat.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite