Incident grav la un prestigios colegiu din Brăila. Un elev de 17 ani a fost bătut în curtea şcolii de cinci tineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colegiul Naţional ”Nicolae Bălcescu” din Brăila Foto: obiectivbr.ro
Colegiul Naţional ”Nicolae Bălcescu” din Brăila Foto: obiectivbr.ro

Un  adolescent de 17 ani a fost internat în spital pentru îngrijiri medicale în urma loviturilor pe care le-a primit astăzi de la un grup de tineri, care au pătruns în curtea colegiului unde învăţa şi l-au agresat.

Un elev de la Colegiul Naţional ”Nicolae Bălcescu” din Brăila a fost bătut cu bestialitate astăzi chiar în curtea şcolii unde învăţa. Cinci tineri l-au lovit minute bune cu pumnii pe băiatul de 17 ani, elev în clasa a XI-a, acesta fiind internat în prezent la Spitalul de Urgenţă din Brăila pentru îngrijiri medicale şi investigaţii suplimentare.

Poliţiştii brăileni au demarat imediat verificările, reuşind să îi identifice pe doi dintre agresori. A fost deschis şi un dosar penal pentru lovire şi alte violenţe, dar încadrarea juridică a faptei s-ar putea schimba dacă starea de sănătate a victimei se va agrava.

Se pare că motivul care a stat la baza agresiunii din curtea Colegiului Naţional ”Nicolae Bălcescu” este un conflict între elevul bătut şi agresori, care a pornit în urmă cu câteva zile, când aceştia au participat împreună la o petrecere de majorat.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite