Iluminatul de sărbători ar putea fi pornit mai târziu decât de obicei la Brăila

Iluminatul de sărbători ar putea fi pornit mai târziu decât de obicei la Brăila

Anul trecut, autorităţile locale au reuşit să pornească iluminatul de sărbători înainte de 6 decembrie  FOTO Florentin Coman

Iluminatul de sărbători în municipiul Brăila ar putea fi pornit mai târziu de 6 decembrie, dată devenită tradiţională în ultimii ani. De data aceasta, nicio firmă nu s-a prezentat la prima licitaţie organizată de Primărie pentru atribuirea contractului, motiv pentru care va fi foarte greu ca instalaţiile să fie montate pe poziţie mai devreme de sărbătoarea Sfântului Neculai, patronul spiritual al oraşului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Municipalitatea organizează la începutul lunii decembrie, o nouă procedură de atribuire a contractului de realizare a iluminatului ornamental festiv pentru sărbătorile de iarnă. Pe anunţul postat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) se precizează că municipalitatea este dispusă să plătească maxim 1,2 milioane lei, plus TVA.

Firmelor interesate de acest contract li se cere constituirea unei garanţii de participare în cuantum de 24.000 lei, reprezentând 2% din valoarea estimată, iar câştigătorul are obligaţia constituirii garanţiei de bună execuţie, de 10% din valoarea de atribuire (fără TVA). Ca şi cerinţe impuse firmelor participante, se vorbeşte în anunţul din SEAP despre prezentarea cifrei de afaceri pe ultimii 3 ani, precum şi a listei de lucrări similare executate în ultimii 5 ani.

Tipul procedurii alese pentru atribuire este cererea de oferte, cu unic criteriu de selecţie "preţul cel mai scăzut". Data limită de depunere a ofertelor expiră miercuri, 2 decembrie, ora 10.00, iar două ore mai târziu comisia va deschide plicurile cu oferte.

"La prima încercare de atribuire nu s-a prezentat niciun ofertant, aşa că am reluat-o cât de repede s-a putut, fiind acum programată pentru 2 decembrie. Ne dorim şi în acest an lumini decorative dinamice, cât mai frumoase şi spectaculoase. Vom vedea ce oferte vom primi", declară viceprimarul Doiniţa Ciocan.

Citiţi şi

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: