Hoaţa din centrul comercial. Unde a ascuns banii furaţi dintr-un portofel uitat pe un scaun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au oprit o maşină în trafic, verificând toţi pasagerii după ce primiseră informaţii că unul dintre aceştia ar fi sustras o sumă de bani dintr-un portofel uitat într-un centru comercial.

Pe 21 august, poliţiştii au fost sesizaţi de către o femeie, în vârstă de 37 de ani, din oraşul Ianca, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras banii din portofelul pe care îl uitase pe scaunul unui centru comercial din municipiu.

”În urma verificărilor efectuate, la scurt timp după producerea evenimentului, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică au oprit în trafic, pe Şoseaua Buzăului, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Făurei. Au fost controlaţi atât pasagerii, cât şi vehiculul, ocazie cu care, într-un pachet de serveţele umede, ce se afla în buzunarul portierei stânga-spate al autoturismului, a fost găsită suma de 219 de lei”, a declarat subinspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Din cercetări a reieşit faptul că banii ar fi fost sustraşi de una dintre pasagere, în vârstă de 31 de ani, din Făurei.

Prejudiciul a fost recuperat şi înapoiat persoanei păgubite, iar pe numele persoanei bănuite poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub suspiciunea de însuşire a bunului găsit.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite