GALERIE FOTO Brăila lui Panait Istrati. Vezi aici povestea unuia dintre cei mai mari tâlhari ai oraşului, Codin!
0
Brăila scriitorului Panait Istrati, a lui Codin şi Terente, a Chirei Chiralina şi a lui Tanti Elvira, oraşul-muzeu, de peste 600 de ani, este şi acum un evantai de străzi, unele încă pietruite, care duc spre bătrânul fluviu şi, dacă ai răgaz să le asculţi poveştile, râmâi fascinat.
Ca să afli ceva despre personajele acestea de legendă e musai să ştii ceva despre oraşul Brăila şi zbaterile lui, trebuie să-i pătrunzi în pântece şi să-i simţi căldura, la fel ca-n "Iona".
Aici, mergând agale printre docurile de altădată, acum nişte ruine în care nu se mai adăpostesc nici vagabonzii şi nici câinii, poţi auzi Băltăreţul sau Muscalul cum şuieră a iarnă grea şi poţi asemui ciulinii de-o şchioapă cu aceia ai Bărăganului, personificaţi atât de frumos de scriitorul brăilean Panait Istrati.
La o aruncătură de băţ de Grădina Publică, în care se află şi casa în care Istrati a crescut, mama sa fiind spălătoreasa boierului Turinger, poţi zări şi docurile, dar şi, prin evantaiul de străzi, Cârciuma Anghelinei, în care Călin, numit în carte Codin, uriaşul din Comorofca, dădea rachiu după rachiu peste cap şi, tăcut, era singurul care nu ciupea fetele dolofane de obraji să le smulgă roşeaţa.
"Miroase" aici a lume cosmopolită, a oraş în care, altădată, mişunau de-a valma căruţe încărcate cu saci de grâu, hamali cu umerii grei de atăta muncă în port şi copii care băteau mingea din cârpe pe macadam.
Brăila a fost şi a rămas un oraş de poveste în primul rănd datorită Dunării şi Portului, care s-a dezvoltat aici şi a atras negustori turci, evrei, greci, ruşi, armeni, bulgari şi saşi. Nici Muscalul, vântul care bate aici ca-n romanul istratian "Ciulinii Bărăganului", nu este străin de Brăila, ba chiar se simte pe malul Dunării ca la el acasă. Brăila este şi acum oraşul în care vântul suflă 200 de zile dintr-un an.
Îmi povestea, cu ani în urmă, tanti Urse de pe Plevnei, că în vremea copilăriei ei, toate erau "la maximum" în Brăila: "Sclipea oraşul când ieşeau domniţele pe Regală să se plimbe, de atâtea mătăsuri colorate ce aveau pee le, gemea portul de atâta sudoare, era o forfotă generală. Eu mă ascundeam sub lada vizitiului care împărţea pâinea pe la boieri - tatăl meu era brutar - şi mă duceam cu el pe la casele de toleranţă, îl aşteptam afară, cu nasul lipit de geamuri şi vedeam coniţele cu părul cârlionţat şi buzele roşii a focul cum îşi primeau, graţioase, muşterii în prag. Aceasta e Brăila lui Codin, a lui Terente, aceasta este Brăila de altădată".
SE PĂSTREAZĂ ŞI ACUM LA ARHIVE SCHIŢELE DOCURILOR
La crâşma lui Kir Leonida
ÎNSUŞI SALIGNY ŞI-A PUS SEMNĂTURA PE PROIECTUL DOCURILOR ŞI AL PORTULUI
Mergând pe urmele lui Panait Istrati, pe Strada Malului, alunecând spre fluviu, dăm de crâşma lui Kir Leonida, în care, copil fiind, scriitorul a fost ucenic. Şi acum, casa e tot crăşmă, aici se bea, se fumează, se cântă pănă târziu în noapte.
La subsol, noul proprietar, care se trage din Istrati şi poartă nume grecesc, a amenajat un colţ istratian, cum altfel?! Cu poze din 1920 şi de mai încoace, în care scriitorul apare alături de Moş Dumitru, devenit în scrierile sale Moş "Anghel".
De la Istrati recunoaştem pipa, ochelarii, pălăria, geanta, pantofii. Lucruri care se mai păstrează şi acum în casa memorială. Afară: străzile pavate cu piatră albastră, casele grecilor, ale evreilor, cu uşa în stradă, conacele boiereşti pe care piatra pare să dănţuiască, dar şi locul în care începe povestea Brăilei anilor 1900.
Ghid de nădejde ne-a fost conf. univ. Zamfir Bălan: "Spaţiul Grădinii publice este un fel de punct zero pentru tot ceea ce inseamnă universul în care s-a mişcat Panait Istrati. Este imposibil să mergi pe străzile vechi ale oraşului şi să nu ai sentimentul că simţi parfumul vremurilor pe care le-a descris Panait Istrati şi să nu te gândeşti că pe undeva pe aici s-au mişcat oamenii care au devenit personajele operei sale...".
Se mai păstrează şi acum chioşcul fanfarei. Până nu de mult era trist şi avea vopseua scorojită. Casa in care s-a născut scriitorul, Casa Grădinarului din Gră-dina Publică, a fost reabilitată într-un proiect de renovare din fonduri europene.
CASA ISTRATI, ÎN LUCRU
CASA MEMORIALĂ PANAIT ISTRATI ACUM
Casa Memorială Panait Istrati este de-a dreapta Dunării, cum priveşti spre Tulcea, aproape de docuri şi foarte aproape de casa Turinger, care a şi dat nume unui roman istratian. Aflăm că proprietarul a renovat-o citind din Istrati, iar acum, reabilitarea s-a făcut tot în baza operei lui Istrati.
ÎN GRĂDINA MARE, LA PLIMBARE, ÎN ZILELE NOASTRE
Tâlhari celebri. De ce?!
Brăila a devenit celebră şi datorită tâlharilor săi, Codin şi Terente. Pe Codin, Istrati, din postura de personaj, copil, l-a cunoscut in cărciuma Anghelinei, pe Strada Carantinei, la doar câteva zeci de metri de docuri. Codin era singuratic.
CÂRCIUMA ANGHELINEI, UNDE CODIN BEA UN RACHIU TARE SAU UN VIN ÎNDOIELNIC, ESTE ACUM CASĂ DE RUGĂCIUNI
"O matahală de om" care căuta prietenia unui copil, deşi era spaima mahalalei. La Cărciuma Anghelinei veneau seară de seară muncitorii, hamalii din port, între care şi Codin, să se refacă după o zi grea de muncă, de tras de saci in Portul Brăilei, "să bea un rachiu tare sau un vin îndoielnic".
Acum, în această clădire este o casă de rugăciuni. Doar lipovenii îşi mai amintesc de acele vremuri. "Ce să fie aici?! A fost un bordel, o cârciumă ca multe altele, acum e casă de rugăciuni adventistă", ne spune în grabă un lipovean cu barba sură care împinge un cărucior în care se zăreşte sacul plin cu obleţi.
Codin. Portret
"Era un mahalagiu cam de vreo treizeci de ani. Mustaţa o avea neagră, iar părul soios", ăsta era Codin, uriaşul care speria mahalaua, dar se juca de-a buşilea cu copiii.
Şi-a omorât tatăl, iar pe mama Anastasia o bătea periodic şi o trimitea pe pietroiul din faţa porţii. Uriaşul şi-a omorât chiar şi fratele de cruce, pe Tănase. L-a omorat şi pe Alexe, care tânjea dupa frumuseţea iubitei lui, Irina.
De temut
Au îngrozit prin faptele lor. Au tâlharit, au furat, au falsificat, au ucis. Au fost celebri şi de temut în vremea lor. Alături de Terente, varianta vulgară a eroului pozitiv care a marcat viaţa socială a Brăilei în perioada interbelică, personajul Codin reprezintă o altă emblemă a spiritului brăilean, într-o variantă literară pe care, cu iscusinţă, Panait Istrati a reuşit să-l impună în memoria culturală naţională şi nu numai.
"Codin este inspirat din realitate. Personajul pe care l-a cunoscut Istrati se numea Călin. El a intrat în circuitul legendelor şi povestirilor de cartier, graţie operei lui Panait Istrati", mai spune Zamfir Bălan. (FOTO- în picioare)
Codin a trăit în Comorofca, mahalaua brăileană, înainte de primul război mondial. Era un zdrahon cam de vreo treizeci de ani, gătit în straie de sărbătoare, luxos.
"De statură atletică, omul stătea rezemat într-un cot şi îmi surâdea binevoitor. Mustaţa o avea neagră şi tare răsucită, părul soios de unsoare parfumată şi pieptănat mitocăneşte" - aşa îl descrie Panait Istrati pe Codin, în opera cu acelaşi nume, la prima întâlnire.
Istrati l-a cunoscut pe tâlhar în cartierul "cuţitarilor" din Brăila, Comorofca, la vârsta de 12 ani a scriitorului.
Codin era o legendă încă de pe atunci: "ieşise din închisoare, era spaima mahalalei, căuta cearta unora şi altora şi dădea cu cuţitul". Tâlharul plecase de acasă, dintr-un sătuc aflat pe malului Ghecetului, la vârsta de 13 ani.
În viziunea lui Istrati, Codin era uriaşul portului - "prin talia lui de doi metri, prin capacitatea lui de muncă, prin tăria lui la bătaie, prin anii lui de puşcărie".
Urmaşii lui Codin
Brăilenii sunt cunoscuţi drept oameni iuţi la mânie. Acum, haiducii s-au transformat în băieţi răi grupaţi în găşti de cartier, care "îşi amintesc de duşmani" după ce beau peste măsură. Brăila a rămas acelaşi tărăm mitic în care fetele cădeau adesea fulgerate de cuţitul vreunui iubit, contrabandiştii erau împuşcaţi de poteraşi pe la spate, iar în cărciumă se spuneau multe poveşti cu haiduci, pe care scriitorul le asculta cu nesaţ încă "de pe vremea când era ţâncul pămăntului".
Doar portul a amuţit. Dar clădirile, de pe Strada Regală de exemplu, vorbesc despre acele vremuri, se ţin semeţe pe picioare, respiră Istrati, cărămidă cu cărămidă.
E o lume în care şi zidurile au darul de a şopti istorii. Brăila de astăzi încă se recunoaşte în imaginile zugrăvite de autor în "Chira Chiralina". În povestire, personajul principal, Adrian, cu care Istrati se identifică, străbate Bulevardul Maicii Domnului spre Grădina Publică, se pierde printre copacii ce străjuiesc aleile şerpuite, ascultă fanfara din chioşcul din stânga Dunării şi pătrunde timid în lumea agitată creată de fluviu.
Uriaşul Portului
Înainte de primul razboi mondial, Braila a avut o figura de legenda: Codin, supranumit şi "Uriaşul portului". Din relatarile profesorului brăilean Vasile Zbarcea, dar ajutaţi si de portretul făcut de Panait Istrati in nuvela "Codin", încercam sa reconstituim figura fiorosului bandit.
CHIOŞCUL DIN GRĂDINA MARE, UNDE CÂNTA FANFARA
"Sub toraxul sau herculean era încins cu un brâu lat, de lâna albă, din care ieşea mânerul unui cuţit vârât în teacă. Lângă el, o pălărie noua şi un ciomag noduros, de corn afumat. Dacă n-ar fi avut nişte ochi atât de cruzi şi o talie de bătăuş, neobişnuită, aş fi zis că aveam în faţa mea unul dintre acei numerosi muncitori din port, cărora li se spunea «vagonari» - crai, beţivani şi zurbagii în toate zilele de sărbătoare" - , aşa l-a descris scriitorul brăilean Panait Istrati pe tâlharul Codin, în nuvela cu acelaşi nume.
Comorofca, mahalaua brăileana in care, inainte de primul razboi mondial - intre 1866 si, posibil, 1897-1898 - , a trait Codin, era de un pitoresc semibalcanic, avand conturul, atmosfera si izul sufocant al mizeriei, o mahala obisnuita cu violurile si crimele, care, nici astazi, nu s-a pierdut de acele vremuri, cunoscuta pentru "cutitarii" ei, nascuti, parca, toti din Codin. In acest spatiu, la crasma Anghelinei, Codin a devenit o legenda. Tâlharul plecase de acasa, într-un satuc aflat pe malului Ghecetului, la vârsta de 13 ani, dar s-a întors la 18: "Codin a fost batut si chinuit, cand era copil (...)
TÂLHARII DE ASTĂZI, URMAŞII LUI CODIN
Si bietul copil suferea, fiindca si parintii, si vecinii ii spuneau ca e urat. Da, era urat, avea un cap de maimuta, umflat ca un cimpoi, dar, Doamne, Dumnezeule, ce vina avea el! (...) Baiatul s-a inrait. La treisprezece ani, parintii nu mai puteau sa-l bata si veni randul lor sa fie batuti, caci Cel-de-Sus nu lasa nici o fapta fara rasplata". "Toti il urau din pricina tariei lui!" Devenise o prada pentru puterea lui, se ascundea in balti, dar "dusmanii" il cautau: "Au gasit pe unul din ei lat, cu un lighean de mate iesite din burta. Codin il simtise, era si luna plina, si a ucis, aparandu-se". Atunci, Codin a stat zece ani in puscarie. S-a intors "Ocnasul" si a devenit "Uriasul portului". Si-a facut o banda, s-a aciuat la crasma Anghelinei si si-a facut-o iubita pe Irina, o tanara de o frumusete tulburatoare, care contrasta cu uratenia lui.
Codin isi apara mahalaua cu pumnul si cutitul si nu putea fi dovedit: "Ciomegile trosneau, cutitele cadeau din maini zdrobite: alte cutite ramaneau amenintatoare, gata sa se infiga in inima sau in burta. Adversarii dezarmati se rostogoleau intr-un corp la corp inversunat. Mamele si sotiile batausilor din mahala le sareau in ajutor si loveau la nimereala". Crescut fara frica nimanui, incoltit de toti din toate partile si traind in mahalaua in care noaptea nici politistii nu cutezau sa-si faca rondul, Codin si-a facut din forta pumnului si din spaima pe care o da omului amenintarea cutitului - principii de viata.
CRIME
Singur, prin forta, Codin a castigat consideratia mahalalei si chiar sufletele fetelor, si-a omorat tatal, iar mamei Anastasia ii administra, periodic, cate o bataie si o trimitea pe "pietroiul" ei. "Lovit de invidia si ura oamenilor, el a tanjit dupa prietenia al carei temei sa fie onestitatea absoluta", ne-a relatat profesorul brailean Vasile Zbarcea. Codin a ucis pentru tradare, si-a omorat chiar si fratele de cruce, pe Tanase, care, pizmas pe forta sa, isi pusese in cap sa-l asasineze. L-a omorat pe Alexe, "cel care-i canta dulce", dar care tanjea dupa frumusetea iubitei lui Codin, Irina, care "daca nu i-ar fi asa frica de el, l-ar insela chiar in noaptea asta!".
ŞI PANAIT ISTRATI S-A NĂSCUT ÎN ACEEAŞI MAHALA
"Pentru Istrati, lumea nu este complet irationala, dar se contureaza exclusiv prin prisma afectivitatii si emotiei. O inima uriasa sta in centrul universului si pulseaza valorile sangvinitatii umane"
Criticul Aurel Goci, care il numeste pe Istrati "un pelerin al inimii"
Panait Istrati s-a nascut in 1884 in cartierul brailean Comorofca, mahala devenita celebra o data cu fioroasele acte banditesti ale lui Codin, dar si dupa ce scriitorul a lasat memoriei noastre nuvela "Codin". Cu studiile neterminate, Istrati incepe din 1898 o viata pe cat de grea, pe atat de aventuroasa, muncind prin docurile Brailei, pe la diversi stapani ca muncitor necalificat, calatorind apoi prin toata Europa, publicand cu succes prin revistele si pe la editurile franceze.
S-a imprietenit cu scriitorul Romain Rolland, care ii pretuia foarte mult scrisul, semnand un text-prefata cu titlul "Un Gorki balcanic", in care il elogiaza pe roman. A mai legat prietenie si cu scriitorul Nikos Kazantzakis, pe care l-a intalnit in peregrinarile sale.
Autorul unor scrieri cu personaje picaresti si de la marginea societatii a experimentat el insusi viata de mahala, singuratatea, suferinta, inchisoarea si tentativa de sinucidere. Majoritatea operei si-a publicat-o in franceza, poate de aceea George Calinescu nu-i acorda nici un rand in a sa "Istorie a literaturii". A fost nevoie sa treaca destul timp pana a fost recunoscut in literatura noastra.
CODIN SI DELOC "DUIOASA" ANASTASIA
Codin isi batea mama, pe Anastasia, in fiecare seara si o arunca noaptea in strada. Explicatia era ca Anastasia avea pamant si ca refuza sa-l vanda, sa-i dea banii lui Codin. "Zgarcita pana la dezgust", Anastasia era foarte tacuta. "Tinea vesnic ochii la pamant, ca sa adune cuie ruginite, carpe, cioburi si cutii goale de chibrituri", dar nu vindea o palma de pamant. Legenda spune ca Anastasia ii spurcase sangele lui Codin, il trimisese sa fure din vecini si din port, inca de mic, iar cand talharul a cazut la puscarie, Anastasia n-a dat un ban sa-l scape.
UN BANDIT CU INIMA DE AUR
"Duminica si zilele de sarbatoare erau cinstite cu sange mai imbelsugat, acela care tasnea dintr-o inima atinsa de varful cutitului, sau care curgea cu mate cu tot, dintr-o burta spintecata. Codin nu lipsea niciodata din mijlocul acestor "partide". Lua parte, dar in felul lui. Mai intai, el era "uriasul portului", era Codin; prin talia lui de doi metri, prin capacitatea lui de munca, prin taria lui la bataie, prin anii lui de puscarie, dar totodata si prin "intelepciunea lui morala"". Asa apare imaginea fiorosului Codin in descrierea lui Panait Istrati. Cu toate ca a fost un criminal, un om care se deda la destule violente, in cartea scriitorului Codin nu este o bruta, ci "un busbuzuc cu inima de aur", un om normal si afectuos care, ori de cate ori isi iesea din fire, avea dreptatea intreaga de partea lui. Pana lui Istrati ni-l arata chiar in momente de duiosie, daca se poate spune asa, mai ales atunci cand se imprieteneste cu copilul Adrian.
A MURIT DE MANA "CIUMEI"
Codin n-a murit nici rapus de vreun dusman, nici de holera care a bantuit, in acele vremuri, si meleagurile existentei sale. "Ciuma" ii spunea el mamei sale si era "fiul a doua rame" - parintii sai. De aceasta "Ciuma" a murit Codin. Intr-o noapte de noiembrie, Anastasia a turnat doi litri de ulei incins pe gatul fiului si l-a omorat, in timp ce dormea, convinsa ca a scapat lumea de un monstru. Apoi a incremenit la capataiul feciorului, "cu o lumanare de cinci parale in mana. Il privea cum privesti o rama. Flacara lumanarii palpaia in adierea vantului rece". Asa descrie Panait Istrati moartea lui Codin, supranumit "Uriasul portului".
Se încarcă comentariile...
