Furturile de indicatoare rutiere de pe şoselele brăilene, un fenomen scăpat de sub control de autorităţi

Furturile de indicatoare rutiere de pe şoselele brăilene, un fenomen scăpat de sub control de autorităţi

FOTO adevarul.ro

Traficul auto pe şoselele brăilene este pus în pericol de indivizi inconştienţi care fură indicatoarele rutiere pentru a le valorifica la centrele de colectare fier vechi. Mii de indicatoare au dispărut în ultimii ani, iar autorităţile judeţene şi comunale nu reuşesc să stăvilească fenomenul.

Ştiri pe aceeaşi temă

De la începutul anului în curs, de pe drumurile judeţene au dispărut 100 de indicatoare şi 130 stâlpi de susţinere. Cele mai multe dintre acestea, 27, se încadrează la categoria celor care indică direcţia spre anumite localităţi. Mai grav este că, printre semnele rutiere sustrase se numără şi 8 din categoria celor ce semnalizează apropierea unor curbe deosebit de periculoase, iar 10 erau din cele cu semnul "STOP".

Dintr-o statistică a Consiliului Judeţean reiese că, în acest an, s-au semnalat dispariţii frecvente ale semnelor rutiere pe tronsoane ale DJ 211A Bordei Verde - Viziru - Cuza Vodă; DJ 221 Cazasu - Romanu - Gemenele - Şuţeşti - Ianca; DJ 203P Cireşu - Vultureni; DJ 211B Tătaru - Bărăganu - Victoria - Mihai Bravu sau DJ 212 Brăila - Gropeni - Cuza Vodă - Mihai Bravu - limită de judeţ.

Conducerea CJ remarcă faptul că fenomenul este foarte greu de ţinut sub control, în contextul în care furturile se săvârşesc cu precădere pe sectoare de drum dintre localităţi, ce nu pot fi nici păzite şi nici supravegheate cu camere video.

"Fenomenul se întâmplă mai rar în localităţi şi de regulă în zona dintre acestea. Se întâmplă cu indicatoare ce semnalizează direcţia către anumite localităţi, curbele periculoase, denivelările, stop, cedează trecerea, staţiile de autobuz, trecerea la nivel de cale ferată şi altele. Situaţia aceasta ne costă anual 30.000 - 33.000 lei. Fenomenul este unul complex şi pare chiar scăpat de sub control. Fie legea este proastă, fie cineva nu-şi face datoria. Eu cred că cei care achiziţionează fier vechi ar trebui să aibă o răspundere specială faţă de ceea ce achiziţionează", a declarat, pentru cotidianul „Obiectiv – Vocea Brăilei”, Viorel Mortu, preşedintele interimar al CJ Brăila.

Acesta mai spune că i s-a semnalat faptul că unele indicatoare care atrag atenţia asupra apropierii unor curbe periculoase sunt rotite în sens invers de indivizi inconştienţi, care prin astfel de „glume” pun în pericola viaţa participanţilor la trafic.

Din fericire, până la ora actuală aceste furturi sau inversări de indicatoare rutiere nu s-au constituit în cauze oficiale ale unor accidente grave. Poliţia Rutieră Brăila nu a stabilit nicio legătură directă între dispariţia unor indicatoare şi vreuna dintre tragediile produse, de la începutul anului în curs, pe raza judeţului.

Cititi si

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: