FOTO Vârful de viitură de pe Dunăre a ajuns la Brăila. Fluviul mai are puţin şi inundă faleza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cota înregistrată astăzi, duminică, 20 martie, la mira Brăila este de 597 centimetri, aceeaşi cu cea consemnată cu o zi înainte. Faptul că nivelul fluviului a stagnat confirmă prognoazele hidrologilor care anunţă că de luni, 21 martie, se va intra într-un trend descendent. Astfel, s-ar putea spune că în acest sfârşit de săptămână vârful de viitură a depăşit sectorul brăilean al Dunării.

În acest moment, toate digurile din zona de nord a judeţului Brăila şi a Insulei Mari se află în faza a treia de apărare, cu apa trecută de o treime din înălţimea coronamentului. Pe partea de sud a judeţului, s-a intrat faza a doua de apărare, cu apa urcată la un metru din înălţimea coronamentului.


De-a lungul sectoarelor de dig brăilene au apărut mai multe infiltraţii, dar şi câteva grifoane, ce se manifestă sub forma unor izvoare, în interiorul incintelor apărate, la câţiva metri distanţă de dig. "Ne confruntăm cu zece astfel de grifoane, în jurul cărora s-au făcut incinte de egalizare a presiunii, pentru menţinerea lucrurilor sub control", precizează Adrian Turiac, directorul SGA Brăila. Potrivit acestuia, digurile brăilene au rezistat fără probleme actualului vârf de viitură de pe Dunăre, iar în zilele următoare este puţin probabil să se mai întâmple ceva rău, din moment ce nivelul fluviului va fi din ce în ce mai scăzut.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite