FOTO Trei camioane cu ajutoare pentru copiii şi familiile sărmane din satele izolate din Insula Mare a Brăilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajutoarele au fost  distribuite de voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale, cu sprijinul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. La sărmanii satelor din Insulă au ajuns câteva tone de alimente, haine, rechizite, jucării şi alte obiecte necesare.

Sărăcia satelor din Insula Marea a Brăilei nu este nimic nou. Izolaţi de lume (poţi pleca de pe insulă doar cu barca sau cu bacul; nu există niciun pod care să-i lege de restul lumii), lipsa drumurilor, a apei potabile, a canalizării şi a altor  utilităţi moderne este o realitate tristă,  iar viitorul este mereu sumbru pentru miile de oameni care trăiesc acolo.

GALERIE FOTO

Acesta este şi motivul pentru care voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale, împreună cu preoţii Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi-au propus să încerce să schimbe ceva şi să ofere o rază de speranţă oamenilor din Insulă.  

Zilele trecute, o caravană cu ajutoare a ajuns în Insula Marea a Brăilei, în cadrul unei campanii, intitulată „Dăruim cu bucurie”,de sprijinire a copiilor şi familiilor nevoiaşe din satele Băndoiu, Plopi (Raţa), Măgureni şi Măraşu,

Activitatea filantropică a constat în distribuirea de produse alimentare neperisabile, produse de uz casnic, articole de îmbrăcăminte, saltele, pături, rechizite, ghiozdane, jucării şi 2 tone de brichete de rumeguş pentru încălzirea locuinţelor, prin mobilizarea exemplară a 20 de voluntari de la Paraclisul Catedralei Naţionale.

De la primele ore ale dimineţii, trei camioane pline cu ajutoare au traversat Dunărea pe la Brăila pentru a ajunge la cele patru comunităţi din insulă.

Prima oprire a fost în localitatea Măraşu la o familie cu 8 copii. Bucuria voluntarilor a fost mare la întâlnirea acestor frumoşi copii veniţi de la şcoală pentru a primi darurile aduse cu drag la ei acasă.

image

În continuare, la biserica parohială ajutoarele au fost descărcate, sortate şi pregătite pentru a fi oferite celorlalte familii nevoiaşe din cele patru localităţi.

În satul Plopi (Raţa), cea mai îndepărtată localitate a insulei, ajutoarele au ajuns la biserica parohială, acolo unde 40 de copii, împreună cu părinţii lor aşteptau nerăbdători darurile.  În biserica acestei mici comunităţii tinerii voluntari au oferit celor prezenţi darurile ordonate pe categorii de vârstă.

image

„Beneficiarii campaniei au primit cu mare bucurie darurile oferite, mulţumind voluntarilor bucureşteni pentru implicarea şi efortul depus în sprijinirea semenilor lor”, ne-a povestit momentul părintele Rareş Bucur, de la Arhiepiscopia Dunării de Jos.

La final, părintele Nicolae Tiberiu Năstase de la Parohia Măraşu, protopopiatul Însurăţei, a adresat mulţumiri Părintelui Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitului Părinte Casian şi voluntarilor implicaţi în acţiunea desfăşurată în cele patru comunităţi parohiale.

Astfel de activităţi desfăşurate de către voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale vor continua în Arhiepiscopia Dunării de Jos şi în alte sate izolate şi cu populaţie nevoiaşă.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite