FOTO Străzile de la marginea Brăilei care pun în pericol vieţile şoferilor. Gropile sunt atât de greu de ocolit încât pot provoca oricând un accident grav

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gropile de la ieşirea din municipiul Brăila pun în pericol traficul auto   FOTO Florentin Coman
Gropile de la ieşirea din municipiul Brăila pun în pericol traficul auto   FOTO Florentin Coman

În pragul iernii, există străzi în municipiul Brăila cu carosabilul atât de degradat încât să circuli pe acolo e o adevărată aventură. Prelungirea Căii Galaţi, la ieşirea din cartierul Vidin, este o astfel de arteră rutieră. În acelaşi stadiu se află şi un tronson din Şoseaua de Centură a oraşului, care se intersectează cu prelungirea Căii Galaţi, tot la marginea cartierului Vidin.

Aceste tronsoane sunt permanent pline de gropi, chiar şi după ce Primăria face clasicele reparaţii prin plombări. Problema este, după cum ne-au explicat funcţionari ai municipalităţii, că asfaltul este foarte vechi, de zeci de ani, şi şi-a pierdut proprietăţile iniţiale, sfărâmându-se foarte repede sub roţile maşinilor. Totodată, fundaţia a cedat, în lipsa unei reparaţii capitale. Practic, acolo ar trebui refăcută fundaţia şi turnat un nou covor asfaltic, însă Primăria se plânge că nu are fondurile necesare şi că ar fi nevoie de accesarea unui proiect european pentru acoperirea unei astfel de investiţii.

Nici măcar plombări provizorii nu se pot face în această perioadă, pentru ca prima zăpadă să nu prindă acele gropi pe poziţie. Reprezentanţi ai Primăriei ne-au explicat că, în momentul de faţă, municipalitatea nu are un contract încheiat cu o firmă de specialitate, astfel că nu are cui să îi încredinţeze lucarea.

Contractul multianual, încheiat pe o perioadă de patru ani cu firma „Tancrad” Galaţi, a expirat în luna septembrie a anului în curs. Din septembrie până acum, Primăria nu a reuşit să încheie un alt contract. Procedura de atribuire este încă în derulare. Se pare că nici firmele de construcţii nu prea se înghesuie să prindă acest contract. Până în prezent, „Tancrad” este singura firmă interesată să participe la licitaţia de pe Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP).

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite