FOTO Cum a salvat o firmă românească Brăila de inundaţii. Primul canal colector din ţară făcut cu ajutorul aerului comprimat
0
Brăila este la ora actuală unul dintre puţinele oraşe din România care nu mai are probleme cu inundarea străzilor în timpul ploilor torenţiale. Asta datorită unui nou canal colector pus în funcţiune în urmă cu câţiva ani. Realizarea acestui colector a durat 20 de ani şi s-a făcut cu mari sacrificii.N-ar fi fost gata, probabil, nici astăzi, dacă nu se apela la o soluţie aplicată în premieră în România: asecarea terenului cu aer comprimat.
Necesitatea unui nou canal colector a devenit evidentă pentru Brăila după avaria uriaşă produsă în septembrie 1984 la vechiul canal de scurgere, care trece pe sub B-dul Dorobanţilor. În acel an, colectorul Ghermani, construit încă din timpul primului Război Mondial, a cedat la intersecţia dintre Dorobanţi şi Str. Theodor Aman.
În urma incidentului, pe bulevard a apărut un crater de mari dimensiuni, fiind distruse toate reţelele tehnico-edilitare, inclusiv linia de tramvai, iar reparaţiile au presupus eforturi uriaşe, umane şi financiare. O inspecţie amănunţită a colectorului a relevat faptul că prezintă un grad mare de degradare pe mai multe tronsoane. În plus, acesta nu mai putea face faţă volumului mare de ape menajere şi pluviale pe care trebuia să le preia, dat fiind că suprafaţa construită a oraşului depăşise cu mult capacitatea sa proiectată la vremea când fusese dat în funcţiune.
Traseul noului colector a fost stabilit pe sub Str. Rosiori, în paralel cu cel vechi de pe B-dul Dorobanţilor. Lungimea obiectivului a fost proiectată la 4.188 metri, iar diametrul tunelului subteran alternează între 2,6 si 3,6 m. Pentru proiectanţi şi constructori lucrarea a reprezentat o adevarată provocare, fiindcă pe anumite porţiuni, din cauza particularităţii terenului, canalul a trebuit coborât pâna la aproape 19 metri adâncime.
Imagine din timpul şantierului FOTO arhiva
Colectorul este alcătuit din patru tronsoane. Trei dintre acestea au o cotă de adâncime rezonabilă şi s-au putut executa cu săpătură deschisa. Adica s-a săpat, s-a construit tunelul, fie din tuburi prefabricate, fie din beton armat monolit şi boltă prefabricată din beton armat, apoi groapa a fost astupată şi s-au refăcut strazile de la suprafaţă.
Adevaratele probleme au aparut odată cu începerea lucrărilor la tronsonul cu numărul trei, lung de 2.000 metri, dintre Str. Cloşca şi Str. Independentei, a cărei cotă de lucru, de până la 18,68 m adâncime, n-avea cum să mai permită tehnica săpăturii deschise. Astfel, dacă celelalte tronsoane au fost finalizate relativ repede, din 1987 până la inceputul anilor '90, tronsonul III a avut nevoie de 17 ani ca să fie gata. În plus, în timpul construirii lui, un om si-a pierdut viaţa, iar mai multe case s-au darâmat din cauza surpărilor aparute în subteran.
Nenorocirile de pe Graţiei
Pentru realizarea tronsonului III, în lungime de 2.100 m, a fost nevoie de un utilaj special, specific celor folosite pentru săparea tunelurilor montane. Este vorba despre un scut cilindric de mari dimensiuni, la adăpostul căruia s-a excavat pământul, pentru realizarea camăşii de beton a tunelului.
Caracterul loessoid-argilos al subsolului brăilean avea să le pună piedici uriaşe constructorilor - întreprinderea "Tunele" Brasov. Pentu că tunelul se executa la adâncimi mari, trecind pe sub nivelul pânzei freatice, s-au produs surpari subterane care au antrenat la suprafaţă tasari si prabuşiri masive. Problemele cele mai mari au fost când lucrările au ajuns în subteranul străzii Graţiei. Mai multe case de la suprafaţă au fost avariate, iar unele chiar s-au dărâmat.
Soluţia a fost dată de o firmă brăileană
Lucrările au fost pe punctul de a se opri, însă soluţia pentru continuarea acestora a venit din partea firmei brăilene „Dura Bet” SA, care a propus folosirea unei instalaţii de aer comprimat pentru presurizarea tunelului subteran. În acest fel, apa nu se mai putea infiltra, lăsându-le cale liberă muncitorilor.
„Metoda asecării cu aer comprimat a terenului, în scopul executării unor galerii orizontale, nu este nouă. A fost brevetată în Anglia cu peste 140 de ani în urmă şi a fost folosită pe larg în Europa şi America, dar mai puţin în România. Noi aveam experienţă cu o lucrare similară, fiindcă în anii '80 şi la începutul anilor '90 am folosit această metodă când s-a executat cala de lansare a şantierului Naval Brăila.
Tunelul a fost executat la 19 metri adâncime FOTO arhivă
Cu ajutorul aerului comprimat s-a lucrat atunci la adâncimi de sub 20 de metri. În ceea ce priveşte canalul colector din Brăila, se poate spune că este prima lucrare de acest gen făcută prin asecarea terenului cu aer comprimat. Având deasupra şantierului o coloană de apă de 7 metri, a trebuit să lucrăm la o presiune de 0,7 atmosfere, în condiţiile în care o atmosferă poate ţine sub control 10 metri coloană de apă”, ne-a explicat inginerul Constantin Rădulescu, patronul „Dura Bet” SA.
Lucrarea de la Brăila a fost una destul de complexă. Înainte de a intra în tunelul presurizat, muncitorii aveau nevoie de o perioadă de acomodare de câteva zeci de minute, pe care le petreceau într-un sas de trecere, mai exact un recipient uriaş din metal, ce asigura legătura între exterior şi frontul de lucru.
UE a dat bani ca să se termine lucrarea
Instalaţia de aer comprimat a fost pusă în funcţiune în 1997 şi, după ani întregi în care ritmul de lucru a bătut pasul pe loc, şantierul a început să avanseze cu câţiva zeci de metri pe zi, fără ca locuinţele de la suprafaţă să mai fie afectate în vreun fel.
Scutul cu ajutorul căruia s-a săpat tunelul subteran FOTO arhivă
După numai un an, însă, lucrările s-au blocat din nou, pentru că Primăria Brăila terminase banii alocaţi acestui proiect. Din fericire, s-a reuşit trecerea finanţării sub „cupola” Instrumentului pentru Politici Structurale pentru Preaderare (ISPA). Astfel, printr-un contract semnat de Guvernul României şi Comisia Europeană, s-au alocat 3,3 milioane de euro, din care 75% reprezintau fonduri nerambursabile europene, iar 25% contribuţia Consiliului Local Municipal Brăila. În total, costul realizării noului canal colector s-a ridicat la 5,72 milioane de euro.
Cu banii de la Uniunea Europeană, proiectul a fost dus până la capăt. Nu, însă, înainte de a lua un ultim si groaznic tribut: in luna mai 2005, un muncitor a fost strivit de uşa camerei de eclozare de la intrarea în tunel şi şi-a pierdut viaţa.
Canalul colector a devenit funcţional în 2008, la mai bine de 20 de ani de la deschiderea şantierului.
Citiţi şi
Se încarcă comentariile...
