FOTO Mii de porci în pericol să moară de foame, într-o crescătorie din judeţul Brăila. Patronatul acuză APIA că a tăiat abuziv subvenţii de zeci de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Florentin Coman
FOTO Florentin Coman

Aproape 40.000 de porci aflaţi în prezent în halele Complexului de Creştere a Porcilor de lângă satul brăilean Tichileşti sunt în pericol să moară de foame, din cauză că stocurile de furaje ale unităţii s-au epuizat, iar patronatul susţine că nu mai are resurse financiare pentru a achiziţiona altele noi.

Şeful complexului, Marcel Gârbă, spune că s-a ajuns în această sistuaţie din cauza unui conflict existent între Complexul de Porci şi APIA, care a blocat alocarea de subvenţii, după ce a acuzat unitatea că nu acuză condiţiile de bunăstare pentru animale prevăzute de legislaţia în vigoare.

“Este vorba, mai exact, de compensaţiile băneşti pe care unitatea noastră avea dreptul să le primească, deoarece a luat măsuri privind asigurarea condiţiilor de bunăstare pentru animale. Printre altele, trebuia să respectăm o anumită greutate pe metru pătrat, atunci când încărcam porcii în Tir-uri, pentru transport. Noi avem livrări de mii de tone, iar la una dintre aceste livrări s-a depăşit cu 13 kilograme greutatea admisă. Pentru acest lucru, s-a aplicat cea mai severă măsură, dispunându-se returnarea subvenţiilor primite în primii doi ani, în valoare de 11,5 milioane de lei, avansul pe care l-am primit în anul III, în valoare de 3 milioane de lei, şi excluderea de la plata aferentă anului IV, adică vreo 6 milioane de lei. Concret, trebuie să returnăm 14,5 milioane, iar alte 6 milioane nu le-am primit din start”, declară Marcel Gârbă.

Acesta spune că blocajul financiar stă la baza gravelor probleme cu care se confruntă unitatea, deoarece aprovizionarea cu furaje s-a făcut din ce în ce mai greu în ultimul an, fapt ce a dus la scăderea sporurilor în greutate a animalelor, ajungându-se ca acestea să fie livrate la 80-90 kg, în loc de 105-110 kg, fapt ce a dus la creşterea tot mai mare a deficitului de fonduri în conturile companiei. Problema s-a acutizat la începutul acestei săptămâni, când magaziile de furaje ale complexului au rămas complet goale.

“Dacă mai continuă această situaţie câteva zile, vom avea o mortalitate foarte mare în rândul efectivelor. Patronatul ne-a spus că nu mai are posibilitatea să susţină financiar complexul de porci. Unitatea se judecă cu APIA încă de la începutul anului trecut, însă procesul s-a tot mutat de la Judecătoria Brăila la Curtea de Apel Galaţi şi înapoi, fără să se dea un verdict care să lămurească lucrurile, ca să ştim dacă ne mai continuăm activitatea sau nu”, spune Marcel Gârbă.

În momentul de faţă, în halele Complexului de la Tichileşti sunt 39.600 de porci. Unitatea are 120 de angajaţi, iar luna trecută nu s-au plătit salariile la timp. Deja s-a ajuns la o săptămână de întârziere, iar conducerea Complexului nu ştie cum şi când va fi asigurată plata angajaţilor.

Angajaţii au protestat anul trecut, în februarie, împotriva deciziei APIA de a tăia subvenţiile, iar în prezent se pare că se pregătesc din nou să picheteze Prefectura, pentru a solicita rezolvarea situaţiei în care a ajuns complexul. Deja au fost pregătite câteva pancarte pentru protest.

Reprezentanţii APIA au susţinut tot timpul că măsurile de retragere a compensaţiilor financiare alocate Complexului de Porci de la Tichileşti au fost luate conform legii.

Cititi si

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite