Fosta conductă de termoficare a Brăilei este vândută la fier vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a intrat în faliment, în toamna anului trecut, compania de termoficare a Brăilei, CET SA, a început să fie vândută la fier vechi. Lichidatorul companiei, firma „Continvest Insolvenţă”, a înstrăinat deja 3.000 de metri din conducta care altădată transporta agentul termic către municipiul Brăila.

Conducta a fost cumpărată, contra sumei de 720.000 lei, de firma „Mioriţa Com” SRL, care în prezent o taie, bucată cu bucată, în scopul valorificării. Angela Potop, administratorul „Continvest Insolvenţă”, a explicat că decizia de a se vinde respectivul tronson de termoficare a fost luată din cauza hoţilor de fier vechi care provocau continuu pagube, în ciuda nenumăratelor sesizări făcute la Poliţie. „Sunt trei kilometri de ţeavă din proprietatea CET care erau expuse permanent furturilor. Există un dosar foarte gros în care ţinem evidenţa tuturor furturilor produse efectiv şi a tentativelor de furt, pe care am reuşit să le stopăm datorită intervenţiei Poliţiei. Pentru valorificarea conductei respective, s-a organizat o licitaţie, la care s-au înscris mai mulţi competitori, printre care şi «Mioriţa Com». Aceasta a câştigat, având şi experienţă cu alte dezafectări de ţeavă de la CET”, a declarat şefa „Continvest Insolvenţă” SRL.

„Mioriţa Com” a început tăierile în urmă cu două luni, iar până în prezent a reuşit să dezafecteze 2.400 metri de conductă, axându-se în principal pe tronsoanele cele mai expuse atacurilor hoţilor de fier vechi. „Ţeava rămasă pe o lungime de 600 m, trece prin incinta unor societăţi comerciale şi este cât de cât protejată. Pe aceasta am lăsat-o la sfârşit. Între timp, am ecologizat suprafaţa pe care au fost instalate ţevile deja tăiate, îndepărtându-se postamentele de beton. În ceea ce priveşte conducta tăiată, încercăm să o valorificăm ca ţeavă, deoarece aşa are o valoare mai mare. Dacă ar fi să o vindem ca deşeu feros nu prea am avea de câştigat, deoarece, în momentul de faţă, preţul fierului vechi este destul de scăzut”, a declarat Gigel Cloşcă, administratorul punctului de colectare deşeuri metalice al „Mioriţa Com”.

CET SA Brăila a intrat în insolvenţă în septembrie 2013, ulterior fiind declarat falimentul societăţii. CET a ajuns în această situaţie din cauza datoriilor de 100 miliarde de lei vechi acumulate către terţi, în special către furnizorii de gaz metan. Pe de altă parte, CET avea de recuperat 120 miliarde lei vechi de la asociaţiile de proprietari din municipiul Brăila. Brăilenii se încălzesc acum pe cont propriu, cu centrale de apartament sau convectoare pe gaz. În momentul când CET şi-a încetat activitatea, mai erau conectaţi la sistemul centralizat de termoficare doar 2.000 de abonaţi, dintr-un total de 52.000, câţi erau la începutul anilor 90. Primăria Brăila le-a acordat un ajutor bănesc de 1.800 de lei, pentru montarea unei centrale, sau 800 lei, pentru montarea unui convector, acelor familii dezracordate fortutit de la sistemul CET, însă ajutorul a fost primit doar de abonaţii care aveau plata întreţinerii la zi.

Citiţi şi

  Focşani Criză la societatea de termoficare ENET. Preşedintele Consiliului de Administraţie şi alţi doi membri şi-au dat demisia

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite