Farmacie jefuită cu un cuţit. Tâlharul a profitat de un moment când în farmacie nu se afla niciun client

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un jaf mai puţin obişnuit a avut loc într-o farmacie din Brăila.  Un individ a dat buzna în incinta acesteia şi a cerut să i se dea toţi banii sub ameninţarea unui cuţit, dar farmacistele s-au panicat.

Un individ rămas încă necunoscut a pătruns ieri, 17 decembrie, în incinta farmaciei Remedia din Brăila şi a început să le ameninţe pe farmaciste pentru a-i da banii. Pentru că cele două farmaciste au rămas fără reacţie, tâlharul a furat banii dintr-un sertar, mai exact 1.500 de lei, şi a dispărut, conform site-ului obiectivbr.ro.

Individul a profitat de faptul că la acel moment nu se afla niciun client în farmacie. În timpul atacului, una dintre farmaciste a reuşit să se strecoare într-o cameră alăturată şi să anunţe Poliţia prin numărul de urgenţă 112, însă până la sosirea oamenilor legii, agresorul nu a mai fost de găsit.

Ce nu ştia atacatorul era că majoritatea încasărilor farmaciei din ziua respectivă fuseseră duse la bancă, astfel că acesta a trebuit să se mulţumească doar cu o sumă modică. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru tâlhărie şi continuă cercetările pentru a-l identifica pe autor.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite