După 34 de ani, s-a redeschis Secţia Artă a Muzeului Brăilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 34 de ani, au fost redeschise pentru publicul brăilean şi nu numai Secţia Artă a Muzeului Brăilei, Galeriile de Artă „Gheorghe Naum" şi Centrul Memorial Nae Ionescu, Vasile Băncilă, Anton Dumitriu, Ana Aslan, Edmond Nicolau.

Timp de peste doi ani, corpurile B şi C ale muzeului s-au aflat în lucrări de reamenajare a expoziţiilor şi restaurare.

Reabilitarea celor două corpuri a făcut parte din programul de reabilitare a Centrului Istoric, a cărui finanţare s-a ridicat la 14 milioane de lei.

Secţia „Artă" a muzeului cuprinde mai multe ateliere şi săli dedicate unor artişti (atelier Vespasian Lungu, atelier Emilia Dumitrescu, etc), o sală dedicată picturii moderne, una dedicată artistei Mimi Şaraga Maxy, soţia lui Max Herman Maxy, care are şi el o sală în cadrul secţiei şi una dedicată Emiliei Dumitrescu.

„A fost o muncă extraordinar de migăloasă restaurarea acestor expoziţii. Colectivul mic de la Artă a reuşit un adevărat tur de forţă", a declarat Ionel Cândea, directorul muzeului. „Pentru Consiliul Judeţean este o investiţie care a meritat din plin. Acum trebuie o mediatizare cât mai bună pentru ca cei care vin la Brăila să ştie că au ce vizita", a declarat Adrian Rădulescu, vicepreşedinte CJ.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite