Dunărea creşte vertiginos la Brăila. Digurile rezistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă până acum a avut un nivel neobişnuit de scăzut pentru perioada calendaristică în care ne aflăm, Dunărea a început să crească într-un ritm alarmant, după ploile din ultima perioadă. La Brăila, cota fluviului creşte cu câte 30 – 40 cm în fiecare zi. Specialiştii spun că, dacă acest ritm se menţine, în mai puţin de două săptămâni se va ajunge la cota de pericol.

Miercuri, Dunărea înregistra, la mira Brăila, o cotă de 331 cm, cu 41 cm mai mult decât în ziua precedentă. Cota de atenţie se atinge la 560 cm, cota de inundaţie la 610 cm, iar cota de pericol la 660 cm. Ultima dată, la Brăila s-a atins şi chiar s-a depăşit cu câţiva centimetri cota de pericol în 2010.

Specialiştii Sistemului de Gospdorărire a Apelor Brăila spun că, dacă prognozele meteorologilor se adeveresc şi ploile vor continua în perioada următoare cu aceeaşi intensitate, este foarte posibil ca Dunărea să se apropie de cota de pericol. Aceiaşi specialişti dau asigurări, totuşi, că digurile brăilene sunt în măsură să facă faţă unui nivel al Dunării similar celor din 2010, când au rezistat „eroic”, chiar dacă existau dubii privind capacitatea lor de a face faţă unor asemenea presiuni.

Doecamdată, până când Dunărea va pune probleme serioase, digurile care apără localităţile brăilene de râul Buzău au trecut cu bine testul rezistenţei, în noaptea de duminică spre luni, când acest râu a mai avut doar 5 cm până la cota de pericol. "Apa a urcat până la trei sferturi de coronamentul digurilor, atingând, în noaptea de 20 spre 21 aprilie, cota de 395 cm, la un debit de 491 metri cubi pe secundă. În acel interval a tranzitat judeţul nostru tot surplusul de apă care a provocat inundaţii pe teritoriul altor judeţe", a explicat Adrian Turiac, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Brăila.

Turiac a spus că, deocamdată, atât Buzăul cât şi Siretul s-au retras în albiile lor, pe teritoriul judeţului Brăila, însă e posibil ca zilele următoare, pe fondul noului val de precipitaţii prognozat de meteorologi, să ne confruntăm cu noi unde de viitură. Este puţin probabil, totuşi, ca localităţile brăilene să aibă de suferit în urma acestui fenomen. "Din fericire, digurile se comportă foarte bine. Dacă apa nu a găsit nicio breşă la valul de viitură de duminică noaptea, este greu de crezut că există probleme pe undeva. Oricum, angajaţii noştri, în colaborare cu cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, urmăresc îndeaproape evoluţia situaţiei şi suntem gata să intervenim acolo unde s-ar semnala ceva în neregulă", dă asigurări directorul SGA.

Cititi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite