Drama fetelor ajunse la bordel, care credeau că se mărită. „Ai educat-o, ai învăţat-o să facă treabă... Şi acum s-a şmecherit!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru adolescente, cu vârste între 14 şi 17 ani, au ajuns pe mâna unor traficanţi de carne vie, care le-au obligat să se prostitueze. Din interceptările telefonice realizate de DIICOT reiese modul barbar în care erau tratate fetele pentru a produce bani pentru proxeneţi.

Tribunalul Galaţi i-a condamnat pe Şaim Cezar-Marian şi Balaşca Alexandru, de 26 şi 27 de ani, din Brăila, la câte opt ani de închisoare pentru trafic de minori şi proxenetism. Hotărârea instanţei nu este definitivă. 

Conform anchetatorilor, în perioada mai 2017 - noiembrie 2018, Şaim Cezar-Marian şi Balaşca Alexandru au recrutat prin metoda „loverboy”, transportând apoi şi adăpostind patru adolescente, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 17 ani, pe care, prin constrângere fizică şi morală, prin răpire în cazul uneia dintre minore, prin inducere şi menţinere în eroare, profitând de imposibilitatea de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, precum şi profitând de starea vădită de vulnerabilitate, le-au exploatat obligându-le să se prostitueze.

Copilele erau obligate să facă acest lucru „la stradă”, în judeţele Galaţi, Brăila, Constanţa şi uneori în diverse apartamente închiriate în regim hotelier, sumele de bani obţinute astfel (peste 100.000 de lei) fiind însuşite şi folosite în totalitate de către cei doi proxeneţi şi de către membrii familiilor acestora.

”Pe parcursul lunii octombrie 2018, cei doi inculpaţi au înlesnit practicarea prostituţiei de către o martoră majoră, „la stradă” pe raza localităţii Baldovineşti, judeţul Brăila”, precizează procurorii DIICOT Galaţi.

Pe 13 noiembrie, procurorii DIICOT Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, au făcut cinci percheziţii în judeţele Brăila şi Dâmboviţa, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate mai multe probe care dovedesc modul cum adolescentele erau forţate să-şi vândă trupul.

În aceeaşi zi, procurorii  DIICOT Galaţi i-au reţinut pentru 24 de ore pe Şaim Cezar-Marian, zis „Botu”, în vârstă de 27 de ani, şi Balaşca Alexandru, zis „Ducu”, în vârstă de 26 ani,  pentru trafic de minori în formă continuată şi proxenetism.

O înregistrare telefonică interceptată de DIICOT arată că proxeneţii nu considerau că fetele abuzate sunt fiinţe umane, ci le tratau ca pe nişte bunuri, de care se puteau debarasa oricând doreau:

Şaim Cezar: Îs două... două murături şi aia şi aialaltă, ai înţeles? Şi are să-mi facă mie nişte plăţi aşa, că-mi trebuie, că aşa vreau eu.

Martor: Are să-ţi dea nişte bani. Păi aşa, fii mai explicit.

Şaim Cezar: Nu are să-mi dea nişte bani că i-am dat, vreo datorie ceva. Vreau eu aşa nişte bani de la ea.

Martor: A, vrei tu nişte bani aşa.

Şaim Cezar: Da...

Martor: Păi îţi dai şi tu seama acuma. Că dacă acuma-i cu omul ăsta, tu ai mai da banii la cineva? Nimeni n-ar mai da banii, nu?

Şaim Cezar: Îţi dai seama, mă? Păi da’ şi ea a încercat să-mi facă rău. (...) Hai mă, dă-le dracu' de infecţii, de gunoaie. (...) O prind, îi trag un picior şi-i dau drumul. Nu vreau niciun ban de la ea, dă-o  dracu' de infectă! Atâta tot.

Martor: Vrei să o baţi să-ţi faci plăcerea, nu?

Şaim Cezar: Să-i trag eu, da un picior, uite aşa!

Martor: Asta-i plăcerea ta, nu?

Şaim Cezar: Da frăţiorul, meu! Da, da!

Martor: Că ai educat-o, ai învăţat-o să facă şi ea treabă...Şi acum s-a şmecherit!

Şaim Cezar: Da, da, da! Asta este! Curvele... şmecherite pe traseu! Nu ştii ce înseamnă?

Martor: Am înţeles, mă, moşule!

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite