Două persoane au fost găsite decedate în casă după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadavrul a fost transportat la Medicină Legală
Cadavrul a fost transportat la Medicină Legală

Ieri la orele 11.45, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Brăila a fost sesizat, prin apelul de urgenţă 112, de către un bărbat din municipiul Galaţi, despre faptul că i-a găsit decedaţi, într-un imobil situat pe strada Primăverii, pe cumnatul său de 42 de ani, din Galaţi, şi pe mama acestuia de 69 de ani, din Brăila.

Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cei doi decedaţi au fost găsiţi în camere diferite ale imobilului, ambele fiind încălzite de o sobă de teracotă, racodată la reţeaua de gaz metan.


La faţa locului a sosit şi un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care a constatat decesul celor două persoane, precizând ca şi cauză a decesului intoxicarea cu monoxid de carbon.


Cadavrele nu prezentau urme vizibile de violenţă, fiind transportate la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei exacte a morţii.
Poliţiştii continuă cercetările pentru clarificarea împrejurărilor producerii tragicului eveniment.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite