Doi vrânceni au rămas fără sute de kilograme de fructe pentru că nu aveau acte de provenienţă a mărfii. Amenda usturătoare pe care au primit-o

Doi vrânceni au rămas
fără sute de kilograme de fructe pentru că nu aveau acte de provenienţă a mărfii.
Amenda usturătoare pe care au primit-o

Foto: jurnaluldearges.ro

Doi bărbaţi, de 22 şi 51 de ani, au fost depistaţi de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice în timp ce vindeau fructe într-o piaţă din Brăila fără a deţine documente de provenienţă a acestora.

Miercuri, 18 septembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Brăila i-au depistat în incinta unei pieţe de pe raza municipiului, pe doi bărbaţi, cu vârsta de 22 şi 51 de ani, ambii din judeţul Vrancea, în timp ce comercializau fructe fără a deţine documente de provenienţă.

”Cantitatea totală de 400 de kilograme de fructe a fost ridicată în vederea confiscării şi predată pe bază de proces-verbal unei societăţi de profil în vederea valorificării, iar cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei fiecare, conform legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

De asemenea, pe DN 22, poliţiştii au identificat o brăileancă, în vârstă de 24 de ani, în timp ce comercializa legume fără a avea documente de provenienţă. 

Legumele au fost ridicate în vederea confiscării şi predate pe bază de proces-verbal unei societăţi de profil în vederea valorificării, iar tânăra a fost sancţionată contravenţional cu amendă, în valoare de 500 de lei, conform legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: