Doi libieni au uitat să mai plece din Brăila şi au fost trimişi cu forţa acasă

Doi libieni au uitat să mai plece din Brăila şi au fost trimişi cu forţa acasă

Poliţiştii i-au depistat că stăteau ilegal în Brăila. FOTO: ARHIVĂ ADEVĂRUL

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări- Biroul pentru Imigrări al Judeţului Brăila au desfăşurat, la data de 26 iunie a.c., o acţiune proprie pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu această ocazie au fost depistaţi cu şedere ilegală, doi cetăţeni străini A.A. şi M.H., cu vârste cuprinse între 33 şi 35 de ani, din Libia.

Persoanele în cauză au intrat în România, în baza unor vize Schengen, beneficiind, astfel, de un drept de şedere pentru 5 zile, în scop de tranzit, iar la expirarea acestuia, nu au părăsit teritoriul ţării.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Biroului pentru Imigrări au emis, pe numele cetăţenilor libieni, câte o comunicare pentru părăsirea României, valabilă 3 zile.
 
Inspectoratul General pentru Imigrări prin structurile sale teritoriale va continua organizarea unor astfel de acţiuni, privind combaterea şederii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini de a acorda interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările