Din ciclul „ce mai mănâncă românii“: După lebedele vieneze, a venit rândul unei păsări rare, protejată de lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din exemplarul de gâscă cu gât roşu au mai rămas câteva resturi şi pene, pe care bărbatul suspectat de braconaj le-a dat la câine Foto: www.ecomagazin.ro
Din exemplarul de gâscă cu gât roşu au mai rămas câteva resturi şi pene, pe care bărbatul suspectat de braconaj le-a dat la câine Foto: www.ecomagazin.ro

Poliţiştii au deschis o anchetă penală şi fac verificări pentru a stabili împrejurările în care o gâscă cu gât roşu, o pasăre extrem de rară şi protejată de lege, a ajuns să fie prinsă şi mâncată de un brăilean de 52 de ani, care a dat apoi câinelui resturile păsării.

Un bărbat din judeţul Brăila este cercetat de poliţie sub suspiciunea de braconaj, după ce, în curtea lui, a fost găsit emiţătorul pe care ornitologii i l-au pus unei gâşte cu gât roşu, pasăre extrem de rară, protejată de lege. 

În curtea bărbatului de 52 de ani, din localitatea brăileană Victoria, au fost descoperite resturile cu care acesta îşi hrănise câinele, gâsca fiind, cel mai probabil, mâncată de el. Lângă resturi au fost găsite inelele ornitologice şi emiţătorul care l-a dat de gol pe bărbat.

„Lună extrem de neagră pentru o specie protejată - gâsca cu gât roşu. Din decembrie până acum, am pierdut 3 exemplare cu emiţător. Ultima din ele, Emilia, a fost găsită azi în curtea unui sătean din Victoria, judeţul Brăila. Resturi din pasărea protejată de lege fuseseră date ...la câine. Lângă bucăti din ea, emiţătorul şi inele ornitologice aplicate de specialiştii din proiectul Safe Flight for Redbreasts, în care suntem parteneri. Vom reveni cu informaţii, pentru că alături de biologi, la Victoria se află şi autorităţile române care anchetează acest caz - pentru că este un posibil caz de braconaj”, a precizat într-un mesaj Societatea Ornitologică Română pe Facebook.

gasca cu gat rosu Braila 1

FOTO Societatea Ornitologică Română

Poliţiştii brăileni fac cercetări în acest caz pentru a stabili circumstanţele exacte în care a murit pasărea. ”În cursul zilei de joi, 16 ianurie, la ora 12,00, poliţiştii au fost sesizaţi de către un angajat din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu Brăila că, pe raza localităţii Victoria, s-ar fi comis o faptă de braconaj cinegetic. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, pe terenul unui sătean, în vârstă de 52 de ani, se află resturi ce provin de la o pasăre. Terenul respectiv nu este împrejmuit cu gard, iar în prezent este folosit pentru depozitarea hranei de animale. Bărbatul nu deţine calitatea de vânător şi nu este deţinător legal de armă de vânătoare. În continuare, se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt şi dacă se întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

gasca cu gat rosu Braila 2

La începutul anilor '90, ştirea publicată de un jurnalist austriac potrivit căreia mai mulţi ţigani români au vânat şi au mâncat lebedele de pe lacul din incinta Castelului Schonbrunn, din Viena, a făcut înconjurul lumii şi a rămas zeci de ani în memoria colectivă, chiar dacă ulterior ziaristul respectiv ar fi retractat informaţia, iar autorităţile vieneze au anunţat că acel lac nu fusese niciodată populat cu lebede.

gasca cu gat rosu Braila 4
gasca cu gat rosu Braila 3
Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite