De astăzi: 90 de angajaţi de la CET Brăila intră în şomaj tehnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea de termoficare încearcă să fenteze falimentul disponibilizând personalul pentru a face economie. Potrivit liderului Sindicatului CET Brăila, Gheorghiţă Pârlog, economia la fondul de salarii este de 20-23 %.

"Toţi salariaţii, de la muncitor, la personalul de conducere, mai puţin directorul general, vor intra, prin rotaţie, în şomaj tehnic, de la una la trei luni. A fost cea mai bună soluţie pentru a se reduce cheltuielile", ne-a declarat Gheorghiţă Pârlog.

Atenţie brăileni:Nu cereţi chirie pentru ţevile de căldură! CET-ul vă poate mări, în echivalent, factura

Au mai fost disponibilizaţi 89 de angajaţi, la ora actuală numărul salariaţilor reducându-se la 402. Acesta va putea scădea dacă se constată că numărul consumatorilor casnici de energie termică este mult mai mic decât iarna trecută.

image

Ca atare, liderul sindicatului de la CET spune că factorii responsabili, în speţă Consiliul Local Municipal (CLM), care deţine 78,95% din capitalul producătorului de energie termică, va trebui să ia serios în discuţie o investiţie de amploare.

Majorări: Gigacaloria este la Brăila la al treilea salt din acest an

"Nu ştim cum vom rezista, şi aşa e greu. Se tot vorbeşte de o sursă nouă de energie, conducerea societăţii spune că sunt investitori interesaţi, dar să vedem ce se reuşeşte. Dacă nu, CLM va trebui să se gândească serios ce face cu CET-ul. Este o sursă importantă de poluare, şi nu cred că autoritatea locală îşi va permite să plătească amenzile de sute mii de euro, în loc să facă societatea profitabilă", a mai spus Pârlog.

Brăila:Asociaţiile sunt îndemnate să scoată caloriferele de pe scările blocurilor

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite