Cum au rămas cu buza umflată câţiva infractori care au încercat să înşele o brăileancă de 79 de ani prin metoda „Accidentul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Metoda „Accidentul” nu mai funcţionează ca pe vremuri, iar interlopii care încearcă să o pună în practică, deşi versaţi şi unşi cu toate alifiile, nu mai reuşesc să îi păcălească pe bătrânii deveniţi ţinte.

O brăileancă în vârstă de 79 de ani a rezistat cu bine testului la care au supus-o câţiva interlopi, închizându-le acestora telefonul în nas, deşi indiviezii au apelat la tot felul de tertipuri verbale pentru a o convinge să le dea 20.000 lei.

O tentativă ratată

Apelul telefonic a fost primit de bătrână în toiul nopţii de 4 spre 5 iulie. După cum se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, infractorii au încercat să pună în practică clasica metodă „Accidentul”. Astfel, la telefon s-ar fi aflat chiar „nora” bătrânei, care s-a plâns că a accidentat o persoană pe trecerea de pietoni şi că are nevoie urgentă de bani pentru a determina victima să nu facă plângere.

Femeia care juca rolul norei a încercat să fie cât mai convingătoare, implorând şi chiar plângând la telefon, însă bătrâna nu s-a lăsat păcălită. Văzând că nu are succes, „nora” i-a pasat telefonul unui alt individ, care juca rolul „procurorului”. Acesta i-a spus bătrânei, pe un ton precipitat, că trebuie să dea urgent 20.000 lei pentru spitalizarea victimei. Cum femeia a răspuns că nu are de unde să scoată atâţia bani, „procurorul” a început să scadă din sumă, pentru ca în final să spună că ar fi de ajuns chiar şi câteva bijuterii. Dându-şi seama că totul este o înscenare, bătrâna a întrerupt convorbirea, iar a doua zi a depus plângere la Poliţie.

Potrivit IPJ Brăila, în ultima perioadă se observă o scădere a acestui gen de infracţiuni, brăilenii fiind tot mai vigilenţi, asta datorită activităţilor preventive desfăşurate frecvent. Campaniile "Nu te lăsa înşelat prin telefon!", din anul 2013, "Fii precaut! Refuză să fii o ţintă pentru infractori!", din 2014 şi "Nu te lăsa păcălit!", din 2015, au dat roade, susţin poliţiştii.

"Doar într-un singur caz din cele 10 plângeri privind fapte de înşelăciune prin metoda «accidentul», înregistrate în evidenţele IPJ Brăila de la începutul anului 2016, victima a fost convinsă să trimită bani infractorilor, în celelalte nouă nu", a explicat subinspector Laura Dan, purtător de cuvânt al Poliţiei Brăila.

Cum acţionează infractorii


Poliţiştii le atrag atenţia celor care primesc astfel de apeluri telefonice suspecte să nu dea crezare informaţiilor transmise şi să ia legătura cu ruda implicată în accident, mai ales dacă i se cer bani. Infractorii încearcă să dea explicaţii pentru vocea diferită de la telefon, atunci când li se atrage atenţia, spunând că rănile suferite în urma accidentului au dus la modificări. Există cazuri în care vestea accidentului este dată de la început de pretinşi poliţişti, avocaţi sau medici, pe motiv că starea rudei implicate nu îi permite să vorbească. De multe ori, infractorii fac rost de informaţii despre potenţialele victime (nume, prenume, profesie, program de lucru, membri ai familiei), pe care le folosesc pentru a convinge că faptele relatate sunt reale.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite