Cum i-au furat doi falşi reprezentanţi ai unui cunoscut lanţ de hipermarketuri economiile de-o viaţă unei bătrâne de 82 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Sub pretextul prezentării de produse la preţuri promoţionale, hoţii au pătruns în locuinţa bătrânei, de unde au sustras o importantă sumă de bani.

Vineri, 10.05.2019, doi falşi reprezentanţi ai unui cunoscut lanţ de hipermarketuri au lăsat-o fără economii pe o brăileancă în vârstă de 82 de ani. Sub pretextul prezentării de produse la preţuri promoţionale, aceştia au pătruns în locuinţa bătrânei, de unde au sustras o importantă sumă de bani.

”Bătrâna a sesizat poliţiştii despre faptul că vineri, în jurul prânzului, a primit în locuinţă o persoană necunoscută care i-a făcut o ofertă de produse din partea unui hipermarket, iar în timp ce discuta cu aceasta, o altă persoană a pătruns în casă şi i-a sustras suma de 10.550 de lei”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

În ciuda repetatelor avertizări transmise de poliţişti, există încă persoane care rămân fără bani sau bunuri de valoare după ce permit accesul în locuinţă unor necunoscuţi ce se dau drept reprezentanţi de vânzări ai unor magazine cunoscute.

Produsele la preţuri promoţionale ori cadourile din partea unor magazine sau autorităţi îi fac pe mulţi semeni, mai ales din categoria celor în vârstă, să uite de măsurile elementare de precauţie pe care trebuie să le ia pentru a-şi proteja bunurile şi chiar integritatea corporală ori viaţa.

Fie că sunt bărbaţi sau femei, că acţionează singuri sau „în echipă”, hoţii cunosc apetitul bătrânilor pentru produse la preţuri promoţionale şi se folosesc de acest lucru pentru a-i convinge să le permită accesul în casă. Ulterior, profită de neatenţia proprietarului sau de lipsa acestuia din încăpere pentru a sustrage bani ori diferite obiecte.

Nu invitaţi hoţii în casă

Poliţiştii le recomandă brăilenilor ca, oricât de tentante ar fi ofertele prezentate de necunoscuţii care le bat la uşă, să îşi amintească faptul că marile magazine au promoţii şi oferă cadouri doar în spaţiile comerciale, iar popularizarea acestor promoţii se realizează prin intermediul cataloagelor disponibile în magazin, pe site-urile de pe internet sau oferite de distribuitorii ambulanţi, nicidecum prin prezentarea produselor la domiciliul clientului.

Mai mult decât atât, de la un furt se poate ajunge foarte uşor la  tâlhărie. Este suficient ca autorul să fie surprins în timpul săvârşirii furtului şi, pentru a păstra bunul sustras sau pentru a se apăra, acesta să devină violent, iar rănile pe care le provoacă să marcheze victima pentru tot restul vieţii.

Întrucât în prevenirea unor astfel de fapte, un rol deosebit de important îl au măsurile de precauţie care trebuie luate de cetăţeni, poliţiştii brăileni recomandă cetăţenilor să ţină cont de următoarele sfaturi:

-să nu permită accesul în casă sau în curte persoanelor necunoscute care pretind că sunt reprezentanţi ai unor firme ori magazine şi vor să le vândă produse la preţuri de nerefuzat ori să le ofere diferite cadouri, mai ales când sunt singuri acasă;

-dacă au primit în casă o persoană despre care nu ştiu prea multe lucruri, să nu îi permită accesul în toate încăperile locuinţei, să nu deschidă sertare, dulapuri sau alte locuri unde ţin lucrurile de valoare în prezenţa acesteia şi să nu părăsească pentru niciun motiv camera în care au invitat-o;

-să nu ţină în casă sume de bani sau bunuri de valoare; acestea trebuie păstrate în depozite bancare. Dacă, totuşi, aleg să le păstreze în locuinţă, să le ţină într-un loc sigur, prevăzut cu sistem de încuiere, şi nu în şifonier, acesta fiind primul loc în care caută hoţii;

-să nu vorbească cu persoane din afara familiei despre banii sau obiectele scumpe pe care le au acasă şi să nu posteze pe site-urile de socializare imagini cu astfel de bunuri;

-să evite depozitarea la vedere, în curte, pe balcon sau în faţa uşii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-au achiziţionat, întrucât acestea ar putea atrage atenţia hoţilor.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite