Cum a fost achitat de acuzaţia de corupţie un fost inspector şcolar şef  după şase ani de judecată. Detaliile măsluirii unui concurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iulian Danielescu, fost inspector şef al ISJ Brăila, a fost acuzat de abuz în serviciu după ce a constituit o comisie pentru soluţionarea contestaţiei unei eleve care dorea să-şi motiveze astfel absenţele pe care le înregistrase la şcoală.

Curtea de Apel Galaţi i-a achitat definitiv pe Iulian Danielescu, fost inspector şef al ISJ Brăila, alături de alţi cinci profesori şi inspectori şcolari într-un dosar de corupţie, în care principalele acuzaţii au fost luarea de mită şi abuzul în serviciu. Adrian Simion, fost inspector de limba română, a primit 2 ani şi 10 luni de închisoare cu suspendare.

În cazul lui Petre Purcărea, profesor pensionar din Constanţa, condamnat iniţial la  2 ani şi 2 luni de închisoare, tot  cu suspendare, pentru luare de mită, judecătorii au decis rejudecarea. Pe 5 iunie 2020, acesta a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 8 luni de închisoare tot cu suspendare. O elevă, Andrada Bianca B., acuzată de uz de fals, a scăpat doar cu un avertisment.

În dosar au fost puşi sub acuzare Iulian Danielescu, inspector şcolar general al IŞJ Brăila (abuz în serviciu), Dragoş - Mircea Dumitru, consilier superior în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale (instigare la abuz în serviciu), Adrian Simion, fost inspector de limba română (abuz în serviciu, luare de mită şi instigare la abuz în serviciu), Veronica Picuş, inspector la disciplina informatică (abuz în serviciu), Constantin Ciprian Mândreanu, consilier juridic al IŞJ Brăila (abuz în serviciu), Petrica Plopeanu, profesor de limba română la Liceul Teoretic "Panait Cerna" (abuz în serviciu).

În boxa acuzaţilor au ajuns şi Carmen Lăcrămioara Aldea, profesor de limba română la Liceul Pedagogic "D. P. Perpessicius" (abuz în serviciu), Mădălina Ştefania Mocanu, profesor de limba engleză la Liceul de Arte "Haricela Darclee" (abuz în serviciu), Petre Purcărea, profesor pensionar din Constanţa (instigare la abuz în serviciu, complicitate la luare şi dare de mită) şi Andrada Bianca B., elevă la Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" Brăila (uz de fals). 

Adeverinţe medicale false depuse la şcoală

Procurorii l-au acuzat şi pe consilierul Dragoş Mircea că a intervenit pe lângă conducerea ISJ pentru favorizarea unei eleve care avea prea multe absenţe şi risca să fie exmatriculată.

"În cursul lunii iunie 2014, prietena inculpatului Dumitru Dragoş Mircea, Jantea Cristina, originară din Brăila, a fost sunată de verişoara sa, inculpata B. Andrada Bianca, elevă la Liceul Teoretic «N. Iorga» Brăila care i-a spus că «are probleme cu diriginta» respectiv că aceasta refuză să-i motiveze toate absenţele de la cursurile şcolare. În acest context, la data de 17 iunie 2014, Dumitru Dragoş l-a sunat pe Danielescu Iulian, inspectorul şcolar general al ISJ Brăila, rugându-l să intervină în favoarea elevei. În aceeaşi zi, Danielescu, împreună şi în înţelegere cu Adrian Simion, inspectorul de limba română, a dispus constituirea unei comisii de soluţionare a contestaţiei formulate de B. Iulian, tatăl elevei B. Andrada Bianca, de la Liceul Teoretic «N. Iorga», comisie din care a făcut parte şi Simion Adrian, alături de inculpaţii Mândreanu Constantin Ciprian şi Picuş Veronica", au precizat procurorii anticorupţie.

Anchetatorii susţin că respectiva comisie a omis cu bună ştiinţă faptul că eleva Andrada B. avea 55 de absenţe nemotivate pe semestrul II al anului şcolar 2013 – 2014. Ca urmare a acestei omisiuni, comisia de soluţionare a contestaţiei a determinat consiliul de administraţie al liceului "N. Iorga" să recalculeze nota la purtare acordată elevei, astfel încât aceasta să promoveze anul şcolar.

DNA Galaţi i-a pus sub acuzare pe Dumitru, Danielescu, Mândreanu şi Picuş, însă nici eleva de la "Iorga" nu a scăpat de dosar penal. Andrada Bianca B. a fost trimisă în judecată pentru că a depus la cabinetul medical al liceului două adeverinţe medicale false, "determinând, astfel, reducerea numărului total de absenţe nemotivate şi, ulterior, anularea notei 2 la purtare acordată de către Consiliul Profesoral". 

Brânză, smântână şi ouă pentru subiectele de examen

Şi un alt inspector şcolar, Adrian Simion, a intrat în colimatorul procurorilor anticorupţie, fiind acuzat că, în luna septembrie 2014, în calitate de membru în comisia de examinare constituită pentru concursul organizat pentru ocuparea unui post de profesor documentarist la şcoala generală Ciocile (Palatul Copiilor Brăila) a primit alimente în valoare de 100 lei (brânză de vaci, smântână, ouă, păsări) de la o candidată, Elena Stanciu.

În schimbul acestor produse, "i-a comunicat acesteia subiectele elaborate pentru concurs, corectând apoi în mod favorabil lucrarea scrisă susţinută de Stanciu Elena". În schimbul atenţiilor amintite, Stanciu ar fi fost admisă cu media 9,25, fiind ulterior cercetată pentru dare de mită. Simion a fost înregistrat audio de către procurorii DNA cu o zi înainte de concurs, în timp ce-i dicta prin telefon candidatei subiectele pentru examenul ce urma să aibă loc a doua zi.

Tot în luna septembrie 2014, precizează procurorii DNA, Adrian Simion, în calitate de inspector şcolar la disciplina limba română şi profesor evaluator, "ar fi primit suma de 800 lei de la inculpaţii R. Gabriela şi R. Mircea, părinţii elevei R. Maria Elena", după ce a acceptat anterior ca, în schimbul oferirii unui folos material, să corecteze în mod favorabil contestaţia formulată de eleva respectivă împotriva tezei la română de la examenul de bacalaureat susţinută în sesiunea august - septembrie 2014”.

Adrian Simion i-ar fi determinat pe profesorii corectori Carmen Lăcrămioara Aldea şi Petrica Plopeanu "să corecteze în mod intenţionat favorabil contestaţia”. Cele două profesoare au fost puse şi ele sub acuzare pentru abuz în serviciu. Adrian Simion ar mai fi intervenit şi în alte cazuri, la solicitarea lui Petre Purcărea, din Constanţa, care îi dădea indicii despre tezele ce trebuiau recorectate.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite