Contrabandist reţinut pe stradă de poliţişti şi trimis la penitenciar ca să îşi execute pedeapsa
0Un bărbat de 54 de ani a fost încercerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi după ce Judecătoria Brăila a emis pe numele său un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.
Luni 22 octombrie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila l-au depistat pe raza municipiului pe un brăilean, în vârstă de 54 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.
”Judecătoria Brăila a emis pe numele acestuia, la data de 18.10.2019, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani şi 5 luni pentru comiterea infracţiunii de contrabandă”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.
Brăileanul a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.