Condiţiile crunte în care a trăit Carol I în timpul Războiului de Independenţă: a avut cartierul general într-o cocioabă şi a mâncat pâine goală

Condiţiile crunte în care a trăit Carol I în timpul Războiului de 
Independenţă: a avut cartierul general într-o cocioabă şi a mâncat pâine
 goală

Regele Carol I

Condiţiile mai mult decât modeste în care a fost cazat domnitorul Carol în timpul asediului Plevnei din timpul Războiului de Independenţă au  fost descrise succint de unul dintre clasicii literaturii române, George Coşbuc, într-un articol publicat într-una dintre publicaţiile vremii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aflăm din acel articol atât despre sărăcia lucie care predomina în satele bulgăreşti, cât şi despre privaţiunile îndurate de Carol, în perioada septembrie – decembrie 1877, cât timp a stat în preajma soldaţilor săi, în calitate de comandant al forţelor ruso-române care asediau cetatea Plevnei şi redutele acesteia, Griviţa 1 şi Griviţa 2.

„Domnitorul nostru îşi avea cartierul în satul Poradim, cale de trei ceasuri pe jos până la Plevna. Satul e sărăcăcios peste măsură. Bulgarii locuiesc în bordeie. (...) Prin sat e un singur drum, numai praf în zilele bune şi noroi până la genunchi în zilele cu ploaie. Încolo nimic, nici primărie, nici şcoală, nici biserică”, scria Coşbuc.

Acesta relatează că domnitorul şi-a ales cea mai bună locuinţă din localitatea bulgărească, aflată la marginea satului şi formată din două odăi, una fără ferestre, ce a fost transformată în bucătărie, şi una cu două ferestre fără geamuri, „lipită pe jos, strâmtă şi scundă, aşa cum sunt în satele sărace. Uşi nu erau nici la tindă, nici la odăi. Curtea era mărişoară, dar plină de gunoaie”.

La prima consfătuire, generalii care nu încăpeau în casă băgau capul pe geam

Cu umor, voluntar sau nu, Coşbuc povesteşte cum, la primul consiliu de război ţinut de domnitor cu generalii săi, doar câţiva dintre aceştia au încăput în casă, restul descurcându-se cum au putut, unii stând afară, pe la ferestre.

„În ziua sosirii sale, Domnitorul a lăsat să i se facă o masă în odaie: pe patru pari bătuţi în pământ, soldaţii au întins scânduri de brad, apoi au lipit geamurile cu hârtie, au spălat laviţa Turcului (proprietarul casei, care fugise la apropierea armatei române n.n.), iar mai spre seară au adus un pat de tabără. Astfel, odaia era mobilată gata: avea masă, scaune şi pat.

Chiar în ziua aceea, s-au adunat vreo douăzeci de generali la sfat, bineînţeles numai vreo zece au avut loc în odaie, ceilalţi au stat prin tindă, iar doi au stat afară, cu capul vârât pe ferestre”.

Articolul lui George Coşbuc Fotodocument din arhiva personală a colecţionarului brăilean Valerică Butoi

În privinţa hranei, Carol a trebuit să se mulţumească cu aceleaşi feluri de mâncare pe care le primeau şi soldaţii: ciorbă şi rasol, şi doar din când în când friptură de berbec. Odată la câteva zile, tabăra militarilor români era aprovizionată cu ouă, unt şi zarzavaturi, de la Turnu-Măgurele, cale de 50 de kilometri.

Pe măsură ce se apropia iarnă şi vremea se înăsprea, aprovizionarea cu hrană era tot mai dificilă, iar viitorul rege a trebuit să se mulţumească cu aceleaşi raţii primite de supuşii săi.

Foametea din tabăra domnitorului

„Au fost zile când Domnitorul a mâncat pâine cu unt şi la amiazi şi seara şi nu la masă ci plimbându-se cu pâinea în mână prin odaie. Cam de la sărbătoarea Arhanghelilor (Mihail şi Gavriil n.n.) au începus să lipsească de toate în tabără, chiar şi pâinea, şi atunci în cartierul Domnitorului s-au scăzut la jumătate porţiunile de pâine, aşa că generalii din suită erau buni bucuroşi să aibă pâine goală şi n-o aveau.

Nu era chip să aduci de ale hranei din Turnu Măgurele: se prăpădeau prin zăpadă carele cu merinde, ba mureau de frig boii din jug şi soldaţii care îi mânau, ba în urmă - cu vârf la toate – vântul rupsese podul de peste Dunăre şi oştirile erau ursite să piară de foame. Prin Bulgaria satele erau pustiite cu totul: după ce de felul lor erau sărace, apoi mai ţinuseră cu de-ale mâncării o sută douăzeci de mii de oameni timp de patru luni”, conchide George Coşbuc.

În ciuda privaţiunilor, în decembrie 1877 cetatea Plevnei a fost cucerită de trupele ruso-române. Cucerirea Plevnei a deschis drumul trupelor ruse spre Istanbul, cucerirea oraşelor Filipopol şi Adrianopol determinând Turcia să capituleze. Prin tratatele de la San Stefano şi Berlin (1878), România obţinea independenţa de stat şi Dobrogea.

Citiţi şi:

Botoşani Povestea impresionantă a eroului de război uitat pe nedrept. Ostaşul dorohoian, erou la 1848 şi 1877, decorat personal de Carol I pentru vitejie

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: