Circula cu numerele de înmatriculare de la altă maşină şi avea inspecţia tehnică periodică expirată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 24 de ani a fost sancţionat contravenţional şi este cercetat pentru conducere a unui vehicul neînmatriculat după ce poliţiştii rutieri l-au surprins conducând o maşină ale cărei numere fusese repartizate altui autoturism.

Miercuri, 7 mai, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila l-au oprit în trafic, pentru control pe un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Ulmu, în timp ce conducea un vehicul pe bulevardul Dorobanţilor din municipiu.

”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că inspecţia tehnică periodică a vehiculului era expirată din anul 2019, iar numerele de înmatriculare erau repartizate unui alt autoturism”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 1.305 lei conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, totodată, fiindu-i ridicat permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce şi au fost reţinute numerele de înmatriculare ale vehiculului. De asemenea, pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul neînmatriculat.

Tot ieri, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Făurei l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Jirlău, în timp ce conducea un vehicul pe raza localităţii de domiciliu. Cu ocazia verificărilor, s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că aveau în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,70 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru  recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără a deţine permis de conducere.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite