Ciobanul satului este cel care a violat şi ucis bătrâna de 83 de ani din Esna. El a fost prins şi va sta următoarele 29 de zile după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorul cumplitei fapte este Florin Amza, un tânăr de numai 19 ani, ciobanul localităţii. El a recunoscut fapta şi în această dimineaţă a fost prezentat instanţei care a hotărât incarcerarea sa pentru următoarele 29 de zile.

Reamintim că marţi 22 martie o bătrână de 83 de ani, a fost găsită decedată în locuinţa sa din satul Esna, comuna Movila Miresii.

Încă de atunci poliţiştii au luat în considerare faptul că au în faţă o crimă şi un viol pentru că bătrâna a fost găsită cu un batic de lână în gură şi era dezbrăcată de la brâu în jos.

Medicii de la Serviciului de Medicină Legală Brăila au stabilit că moartea a fost violentă datorându-se insufucienţei cardio-respiratorii acute consecutivă asfixiei mecanice prin ocluzia căilor respiratorii, atestându-se şi consumarea unui raport sexual complet, recent şi neprotejat.

„După circa 24 de ore de cercetări şi investigaţii în teren, inclusiv conducerea la sediul Poliţiei pentru verificări a mai multor persoane suspecte, poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale l-au identificat pe principalul suspectat de comiterea infracţiunilor de viol urmat de moartea victimei şi violare de domiciliu", ne-a declarat inspectorul Jenel Şogor, purtătorul d ecuvânt al poliţiei brăilene.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite