Centrul Cultural Nicăpetre a fost redeschis pentru public

Centrul Cultural Nicăpetre a fost redeschis pentru public

Preşedintele CJ Brăila şi ÎPS Casian Crăciun la inaugurarea Centrului Nicăpetre

Vineri, la Brăila, începând de la ora 11.00, a avut loc redeschiderea pentru public a Centrului Cultural Nicăpetre, clădire de patrimoniu cu valoare istorică deosebită, reabilitată de către Consiliul Judeţean.

Ştiri pe aceeaşi temă

Festivitatea de redeschidere a avut loc în prezenţa a zeci de persoane, autorităţi locale, reprezentanţi ai instituţiilor publice, ai bisericii şi iubitori de artă.
Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean, care a finanţat integral reabilitarea Centrului, a declarat că instituţia „poate reprezenta un punct turistic pentru Brăila, un loc în care cei care ne vizitează să poată veni să vadă opera maestrului". El a adăugat că vor urma şi alte inaugurări ale clădirilor reabilitate de CJ, între care Casa Panait Istrati sau fostul Muzeu de Etnografie.

O istorie a frumuseţii scrisă în lemn

Înalt PreaSfinţitul Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a declarat despre Nicăpetre că „a fost unul dintre marii brăileni care a reuşit, în timpul nostru, să ne demonstreze că brăilenii au fost întotdeauna creatori. Brăila are personalităţile ei care au uimit străinii şi străinătatea... Nicăpetre a fost un artist care nu doar s-a jucat cu lemnul. El a scris o istorie a frumuseţii în lemn, iar aici este o parte din el".


Soţia marelui artist, Anca Ghiţescu, prezentă şi ea la eveniment, a promis ca va mai aduce şi alte opere ale artistului pe care le are în Canada.


Directorul Muzeului Brăilei, Ionel Cândea consideră că, prin deschiderea acestui Centru, opera lui Nicăpetre va putea fi accesibilă tuturor iubitorilor de frumos. El a amintit despre refuzul statului român de a primi o donaţie a lui Brâncuşi în 1957, gest care a reprezentat o ruşine pentru România, şi a vorbit despre norocul de a avea la Muzeul Brăilei oameni bine pregătiţi care înţeleg fenomenul artistic contemporan.


Centrul Cultural Nicăpetre a fost inaugurat la 6 decembrie 2001 şi funcţionează în sediul fostei Case a Colecţiilor de Artă, în cadrul Muzeului Brăilei. Proiectul de înfiinţare a Centrului Cultural Nicăpetre la Brăila, este primul caz de recuperare, pentru patrimoniul cultural naţional, a operei unui artist român de talie internaţională, din diaspora.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările