Ce ştiu infractorii despre bătrâni pentru a-i deposeda rapid de bani şi bunuri. Cum se pot proteja persoanele de vârsta a treia de escroci şi tâlhari

Ce ştiu infractorii
despre bătrâni pentru a-i deposeda rapid de bani şi bunuri. Cum se pot proteja
persoanele de vârsta a treia de escroci şi tâlhari

Foto: arhivă Adevărul

Mulţi bătrâni s-au obişnuit să îşi ţină economiile în casă şi să deschidă uşa  necunoscuţilor, permiţându-le uşor accesul în locuinţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii brăileni au continuat şi astăzi campania de informare ”100 de zile de mesaje preventive” cu o serie de informaţii şi recomandări pentru persoanele de vârsta a treia.

Ce ştiu infractorii despre bătrâni:

-Că obişnuiesc să îşi ţină economiile acasă, în locuri pe care le consideră sigure, dar care sunt, de fapt, uşor de intuit;

-Că locuiesc, de foarte multe ori, singuri;

-Că accesul limitat la informaţii şi nevoia de comunicare îi fac să deschidă uşor uşa necunoscuţilor;

 -Că înaintarea în vârstă vine „la pachet” cu o serie de limitări fizice (scăderea vederii şi a auzului, deplasarea cu dificultate).

Ce ar trebui să ştie vârstnicii:

-Că nu trebuie să păstreze acasă sume mari de bani sau bunuri de valoare; acestea trebuie păstrate în depozite bancare;

-Dacă, totuşi, aleg să le păstreze în locuinţă, să nu le depoziteze în şifoniere sau sub saltele, acestea fiind primele locuri în care caută hoţii;

-Că ar trebui să permită accesul în casă sau în curte persoanelor care pretind că sunt angajaţi ai unor autorităţi sau companii, doar după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu;

-Că ar fi indicat să păstreze la îndemână o listă cu numere de telefon utile, cum ar fi cele de la companiile de gaz, electricitate şi serviciile de apă, pentru a  putea suna şi verifica identitatea celor care pretind că sunt angajaţi ai acestora;

-Să nu permită accesul necunoscuţilor în încăperile în care deţin bunuri de valoare sau bani şi să nu părăsească pentru niciun motiv camera în care i-au invitat.

citeste totul despre: