Ce pedepse riscă cei care încalcă ordinele de protecţie. Agresorii pot fi obligati să plătească chiria pentru imobilele unde locuiesc victimele şi să facă psihoterapie

Ce pedepse riscă cei
care încalcă ordinele de protecţie. Agresorii pot fi obligati să plătească
chiria pentru imobilele unde locuiesc victimele şi să facă psihoterapie

Foto: arhivă Adevărul

Violenţa în familie îi costă pe cei implicaţi bani, libertatea, timp, sentimente şi chiar viitorul. Dacă nu reuşesc să se controleze sau nu urmează un tratament de specialitate, agresorii vor fi obligaţi să părăsească locuinţa familiei şi pot ajunge după gratii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacă gândul la suferinţa pe care le-o produci celor pe care pretinzi că îi iubeşti nu te împiedică  să ridici pumnul asupra lor, e bine să ştii că:

-lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă; dacă rănile suferite de victimă necesită pentru vindecare până la 90 de zile de îngrijiri medicale, pedeapsa pentru agresor poate fi  închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amenda;

- pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani dacă actele de violenţă pun în primejdie viaţa victimei sau îi produc o infirmitate, leziuni traumatice care necesită, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav şi permanent ori avortul.

”Pedeapsa se măreşte cu un sfert dacă actele de violenţă sunt îndreptate împotriva unui membru de familie. În plus, victima poate obţine în instanţă un ordin de protecţie împotriva agresorului”, precizează reprezentanţii IPJ Brăila. Astfel,  instanţa de judecată, la solicitarea persoanei din familie pe care ai agresat-o, poate să emită un ordin de protecţie prin care să dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe măsuri, constând în obligaţii sau interdicţii.      

Aşa că, pentru o perioadă de până la 6 luni, care  poate fi ulterior prelungită:

-poţi fi obligat să părăseşti locuinţa familiei chiar dacă eşti proprietar;

-ţi se poate interzice să-i contactezi, în orice mod, inclusiv la telefon, pe membrii familiei pe care i-ai agresat;

-poţi fi obligat să păstrezi o anumită distanţă faţă de victimă, faţă de copiii sau alte rude ale acesteia ori faţă de locuinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

-ţi se poate interzice să mergi în anumite localităţi sau zone pe care victima le frecventează sau le vizitează periodic;

- va trebui să plăteşti chiria şi/sau întreţinerea pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc dacă  nu pot rămâne în locuinţa familiei;

- poţi fi obligat să urmezi consiliere psihologică, să faci psihoterapie;

- va trebui să urmezi un tratament ori diferite forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Cei care încalcă ordinul de protecţie, în funcţie de gravitatea faptelor, pot fi pedepsiţi cu amendă sau cu închisoare de la 3 luni la 2 ani pentru infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.

citeste totul despre: