Ce mai confiscă poliţiştii de la şoferii prinşi fără acte de provenienţă a mărfii. Amenzile pot ajunge şi la 3.000 de lei

Ce mai confiscă
poliţiştii de la şoferii prinşi fără acte de provenienţă a mărfii. Amenzile pot
ajunge şi la 3.000 de lei

Foto: arhivă Adevărul

Cinci persoane, cu vârsta între 21 şi 59 de lei, au fost sancţionate contravenţional şi au rămas fără sute kilograme de fructe, dar şi fără sute de articole de îmbrăcăminte pentru că nu au putut să le dovedească poliţiştilor că deţin legal marfa.

Miercuri, 2 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Brăila l-au oprit în trafic, pentru control, pe şoseaua Buzăului, pe un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce transporta, cu ajutorul unui vehicul, 744 de articole de îmbrăcăminte şi produse industriale fără a deţine documente de provenienţă.

”Bunurile în valoare de 8.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare totală de 500 de lei, potrivit legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

O zi mai târziu, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila l-au oprit în trafic, pe un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce transporta pe Şoseaua Râmnicu Sărat, cu ajutorul unui vehicul, cantitatea de 264 de kilograme de struguri fără a deţine documente de provenienţă.

Câteva ore mai târziu, poliţiştii l-au depistat, în incinta unui târg de pe raza municipiului, pe un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce comercializa cantitatea de 717 de kilograme de struguri fără a deţine documente de provenienţă.

Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, în valoare de 500, respectiv 3.000 de lei, potrivit legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Fructele, în valoare totală de peste 1.900 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării şi predate, pe bază de proces-verbal, unei societăţi comerciale de profil în vederea valorificării.

Tot pe 3 octombrie, poliţiştii din cadrul postului de Poliţie comunal Romanu l-au oprit în trafic, pe raza localităţii Oancea, pe un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce transporta cu ajutorul unui vehicul, cantitatea de 150 de kilograme de fier vechi fără a deţine documente de provenienţă.

Întreaga cantitate de fier vechi a fost confiscată şi predată unei societăţi de profil, bărbatul fiind sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare totală de 500 de lei, potrivit legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: