Ce industrie a avut Brăila şi cum s-a ales praful de tot

Ce industrie a avut Brăila şi cum s-a ales praful de tot

Brăila a fost faimoasă pentru producţia de excavatoare  FOTO Arhiva

A fost o vreme când Brăila excela la capitolul capacităţilor de producţie. Aici s-au produs celebrele excavatoare de la „Promex”, de aici au plecat la export mii de tone de fibre, celuloză şi hârtie şi tot de aici erau livrate piese de mobilier renumite în lume. Merită amintite chiar şi chibriturile care se fabricau pe malul Dunării, cu toate că nu aveau o faimă prea bună, pentru că se aprindeau foarte greu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din punct de vedere economic, Brăila se numără printre oraşele care au avut cel mai mult de pierdut în tranziţia care a urmat de la comunism la capitalism. Întreprinderile care înainte de 1989 ofereau locuri de muncă pentru zeci de mii de oameni au dispărut, rând pe rând, de la jumătatea anilor '90 până în prezent.

Fabrica de excavatoare „Promex”, fostă „Progresul”, a fost, în timpul regimului comunist, un adevărat brand al Brăilei. „Întrerprinderea avea, în 1989, 13.000 de angajaţi şi ajunsese să producă 1.200 de excavatoare pe an. În 1990, primul an de după schimbarea de regim, s-a atins un vârf al exportului. Atunci am vândut în Rusia 1.200 de excavatoare, iar către Occident s-a livrat utilaj metalurgic în valoare de 80 milioane de mărci germane. În urma acelor exporturi, am înregistrat cel mai mare profit dintre toate unităţile Ministerului Construcţiilor de Maşini – circa 35 milioane de dolari”, îşi aminteşte Constantin Cibu, fost director general al „Promex”, în perioada 1988 – 1991.

Privind retrospectiv, Cibu consideră că felul cum au evoluat lucrurile pentru uzina brăileană, după performanţa din 1990, este exact pe dos faţă de cum ar fi trebuit să fie. Astfel, în loc să fie felicitat pentru rezultatele obţinute, acesta a avut surpriza să constate că o comisie venită de la Bucureşti îl concediază fără a-i oferi prea multe explicaţii.

„Ciudat este nu mi s-a imputat nimic, pur şi simplu m-au dat afară. A fost o chestiune, cu sindicatele care porniseră o mişcare de protest, aşa cum era moda în perioada aceea, şi cam de aici mi s-a dat de înţeles că mi se trage. Peste ani, liderii de sindicat de atunci au recunoscut faţă de mine că au fost manipulaţi. În fine, asta e istorie, n-are rost să mai vorbim. Cert este că, începând din 1991, după ce am fost dat afară, uzina a mers din ce în ce mai prost, până când a ajuns în stadiul pe care îl ştim astăzi, adică practic nu a mai rămas aproape nimic din ea, chiar dacă a fost privatizată”, spune Cibu.

Acesta îşi aminteşte că în anii '80 s-au făcut investiţii masive în acest obiectiv economic, astfel că informaţiile apărute după revoluţie, cum că este o fabrică învechită şi nerentabilă, erau doar dezinformări. „Se investise în utilaje dar şi în oameni. Aveam specialişti foarte buni, aveam 170 de maşini cu comandă numerică, foarte performante pentru perioada aceea. Chestia e că, undeva, nu s-a vrut ca această fabrică să mai existe”, este de părere Constantin Cibu, cel care, în anii 2000, a intrat în politică, prinzând un mandat de primar al Brăilei şi unul de senator PNL.

În prezent, de pe marea platformă industrială unde funcţiona „Promex” cândva au mai rămas câteva hale cumpărate de o firmă privată. Restul capacităţilor de producţie au fost făcute una cu pământul.

Combinatul Chimic a ajuns decor de filme de groază

Un alt obiectiv economic masiv al Brăilei a fost Combinatul Chimic, care producea fibră, celuloză şi hârtie. Construcţia Combinatului Chimic de la Chiscani a început în 1956, iar în 1959 s-a dat în funcţiune prima fabrică, de carton duplex-triplex. A urmat o perioadă de investiţii masive, pe lângă fabrica de hârtie şi carton înfiinţându-se şi un combinat de fibre artificiale (CFA), denumit ulterior "Dunacor".

În anii '70 - '80, cele două entităţi s-au unit, dând naştere celei mai mari capacităţi de producţie fibre, celuloză şi hârtie din România. Ziaristul veteran Constantin Ionescu, care a relatat numeroase ştiri despre industria brăileană, în anii '70 - '80, îşi aminteşte că la Brăila a funcţionat Centrala Industriei de Celuloză şi Hârtie din România. 

"Combinatul dădea de lucru la mii de oameni. Era un furnicar acolo, când secţiile funcţionau la capacitate maximă. În anii '70 - '80 se investea continuu în noi şi noi capacităţi de producţie. Miliarde de lei s-au investit aici. Combinatul dispunea de cantină şi microcantine, unitate de pompieri, şcoală profesională, blocuri de locuinţe şi cămine, club, formaţii/echipe cultural-artistice şi sportive, stadion, autobuze şi nave de agrement", îşi aminteşte jurnalistul.

În prezent, fosta platformă chimică poate servi drept decor pentru filme de groază. După 1997, când a fost declarat falimentul combinatului, halele s-au degradat continuu. Câteva firme de „băieţi deştepţi” care au „privatizat” fosta întreprindere comunistă nu au urmărit decât să vândă la fier vechi utilajele combinatului. Apoi, halele au intrat pe mâna hoţilor de fier vechi, care au tocat sistematic fiecare zid în parte pentru a scoate armăturile metalice.

PAL a fost „arsă” de chibriturile turceşti

Fosta Întreprindere de Prelucrare a Lemnului din Brăila avea şi ea un aport important la economia oraşului şi a ţării. Aici se produceau plăci aglomerate din lemn (PAL), dar şi chibrituri şi mobilier din lemn masiv, foarte apreciat la export. După Revoluţie, şi această unitate a alunecat ireversibil pe panta falimentului. 

Asta s-a ales din fostele hale de producţie ale Brăilei  FOTO Florentin Coman

La mijlocul anilor '90, a fost privatizată, însă managementul practicat de noii patroni s-a dovedit a fi dezastruos. A rămas antologică o explicaţie oferită de conducerea unităţii, în acea perioadă, când a fost întrebată de ce nu mai este rentabilă această firmă. Şefii au dat vina pe chibriturile importate cu preţ de dumping de la turci. Asta deşi chibriturile produse la Brăila nu au excelat niciodată din punctul de vedere al calităţii, iar întreprinderea se baza mai mult pe producţia de PAL şi de mobilă. 

Tot la Brăila se produceau şi lanţuri, cuie şi ţaglă laminată, la fosta întreprindere „Laminorul” care a intrat, de asemenea, în faliment. Şi fabrica de ciment „Stânca” a fost un punct de reper al economiei locale, cimentul produs aici fiind atât de bun încât a fost folosit inclusiv de Armata Germană la ridicarea celebrelor cazemate de război. Între timp, „Stânca” a fost rasă de pe faţa pământului pentru a face loc hipermarket-ului „Pic”, care după nici trei ani de la inaugurare a intrat în faliment.

Citiţi şi 

 

citeste totul despre: