Căutat de poliţişti la domiciliu, un brăilean se „izolase“ într-o altă locuinţă cu o tânără

Căutat de poliţişti
la domiciliu, un brăilean se „izolase“ într-o altă locuinţă cu o tânără

Foto: arhivă Adevărul

Bărbatul fusese plasat în izolare la domiciliu, dar, în urma verificărilor efectuate de poliţişti, acesta a fost găsit la o altă adresă, declarând că a decis să petreacă cele 14 zile în compania unei tinere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Luni, 18 mai, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Brăila, în timp ce executau misiuni specifice, în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID - 19, s-au deplasat la domiciliul unui bărbat, din Brăila, pentru a verifica dacă acesta respecta măsura izolării la domiciliul declarat.

”Cu această ocazie, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică au constatat faptul că brăileanul a părăsit domiciliul pentru a se izola împreună cu o altă persoană, o tânără, într-o locaţie diferită”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Pentru că nu a respectat măsura izolării la domiciliu, bărbatul a fost condus într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: