Calea Galaţi din Brăila va beneficia de o reabilitare masivă. Peste 6 milioane de lei se vor investi pentru reapararea capitală a unei porţiuni din această stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile brăilene intenţionează să reabiliteze o mare parte din una dintre cele mai circulate artere rutiere din oraş. Este vorba despre Calea Galaţi, care urmează să intre în reparaţii, pe tronsonul cuprins între podul Brăiliţa şi ieşirea din municipiu, la capătul cartierului Vidin.

Investiţia se va ridica la peste 6 milioane de lei, cea mai mare parte - 5.954.169 lei – fiind acoperită de la bugetul de stat, contribuţia bugetului local fiind de doar 141.477 lei. Lucrările sunt programate să înceapă pe parcursul acestui an, însă nu se ştie cu exactitate când. Potrivit viceprimarului Alexandru Dănăilă, încă nu s-a depăşit faza de proiectare. Abia după ce proiectul va fi finalizat se va trece la organizarea unei licitaţii pentru stabilirea constructorului, după care şantierul va putea fi deschis efectiv.

Pe Calea Galaţi, reparaţii capitale s-au făcut relativ recent, în urmă cu circa 10 ani, pe vremea mandatului primarului Constantin Cibu, însă deja carosabilul s-a degradat foarte tare, pe tronsonul dinspre podul Brăiliţa spre cartierul Vidin, fiind plin de gropi dar şi de denivelări pronunţate.

Locatarii străzii spun că de vină pentru această situaţie sunt în principal şoferii de camioane, care circulă cu viteză, deşi există o limită de 40 km/h, pe care însă nu prea o respectă nimeni. Conducerea Primăriei Brăila afirmă că, odată cu reasfaltarea străzii, se vor monta limitatoare de viteză în preajma trecerilor de pietoni, pentru a încetini traficul în zonă.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite