UPDATE Doar 150 de brăileni au protestat în această seară. Deviza protestatarilor: „Demisia Guvernului!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Florentin Coman
FOTO Florentin Coman

Brăilenii îşi anunţă din nou, pe reţelele de socializare, intenţia de a ieşi la protest, în Piaţa Independenţei, luni seară, începând cu ora 18.00. De data aceasta, îndemnul care circulă pe internet este: ”Demisia guvernului! Protest paşnic, ziua 6!”.

UPDATE 21.00 Spre deosebire de serile precedente, când numărul protestatarilor a sărit de 1.000, de data aceasta doar circa 150 de brăileni s-au adunat în Piaţa Independenţei. Oamenii au scandat împotriva Guvernului Grindeanu, cerând demisia şi spunând că nu mai au încredere în acest cabinet.

Deşi puţini, protestatarii au copiat gestul celor din alte oraşe, aprinzând cu toţii, la un moment dat, lanternele telefoanelor.

În week-end numărul brăilenilor care au ieşit să protesteze a ajuns la 2.000, sâmbătă seară, iar duminică s-au aflat în stradă 1.000 de oameni. S-a strigat: “Brăila, Trezeşte-te!”, “DNA să vină să va ia!”, “Ieşiţi din casă dacă vă pasă!”, “Dragnea, nu uita, România nu-i a ta!”, “Hoţii!”, “Uniţi Salvăm România”, “PSD Ciuma Roşie!”, dar şi “Dragomir, nu fi laş, ia exemplu de la Iaşi!”, mulţimea îndemnându-l pe primarul Brăilei să procedeze la fel ca omologul său pesedist de la Iaşi, care a denunţat măsurile luate de Guvernul Grindeanu împotriva Justiţiei.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite