Brăilenii scapă de criză vânzând WC-uri şi servicii sexuale/Vezi aici topul celor mai ciudate anunţuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un anuţ deocheat
Un anuţ deocheat

Ca să-şi plătească întreţinerea sau ca să-şi cumpere medicamente, brăilenii vând de la sex, la medaliile primite pe front. Mai nou, nu se mai cumpără, ci se vinde în masă. Brăilenii comercializează locuri de veci, semafoare, WC-uri ecologice, bancnote cu eclipsa sau mobila din casă.

Paginile cu anunţuri de pe internet sau din ziare sunt pline cu vânzări care mai de care mai inedite.
Brăilenii au ajuns să-şi vândă vitrina din lemn de nuc a bunicii, goblenurile, tablourile, colecţia de filme vechi, vinul îngropat de ani buni sau oile. Preţul pretins de majoritatea "vânzătorilor" este mic şi, în general, negociabil.

"Vând urgent loc de veci la Sf. Constantin, cu o groapă şi criptă. Preţ negociabil" - aşa sună unul dintre anunţuri. Femeia care se află în spatele anuţului, Maria B., ne-a spus: "Îl vând mamă că am nevoie urgentă de bani. Trebuie să-mi plătesc datoriile".

Sex pe bani

La capitolul sex, anunţurile curg, cea mai veche meserie din lume fiind, încă, o sursă de venit. "Tânără sexi caut domni generoşi pentru clipe frumoase. Rog seriozitate" spun anunţurile de la rubrica "matrimoniale".

"Am 19 ani, sunt înaltă, roşcată şi am aspect de doamnă. Trebuie să mă gândesc cât vă costă serviciile sexuale. Vă sun mai târziu", i-a spus Adela C. unui reporter de la "Adevărul de Seară"

Un alt anunţ mai neobişnuit vine de această dată din sfera masculină: "Tânăr 27 de ani din Brăila caut tip foarte foarte dotat, peste 20 cm., până în 35 de ani pentru amicţie/sex".

Eroism de vânzare

Se vând ordine şi medalii militare cu 50 de lei

Alţii îşi vând chiar ordinele şi medaliile militare. Deşi este ilegal, tot mai mulţi veterani de război îşi comercializează biletele de călătorie. Col. (r) Bratu Buzea, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război trage un semnal de alarmă în acest sens.

"Aţi obţinut calitatea de veteran sau văduvă de veteran de război în urma unor mari sacrificii şi este păcat să vă pătaţi trecutul precum şi memoria foştilor camarazi", spune colonelul.

Topul celor mai ciudate anunţuri

La cimitir

1)Vând urgent loc de veci la Sf. Constantin, cu o groapă şi criptă. Preţ negociabil

2) Tânăr 27 de ani din Braila caut tip foarte foarte dotat, peste 20cm., până în 35 de ani pentru amiciţie/sex. Astept sms la nr 075*******cu detalii (ora, vărstă şi dotarea)

3) Vând bancnotă cu eclipsă necirculată, sigilată de BNR. La cantităţi mai mari, preţul este deosebit de avantajos:
10 buc. = 90 lei si taxele postale gratuite (9 lei/buc.)
50 buc. = 400 lei si taxele postale gratuite (8 lei/buc.)
100 buc. = 700 lei si taxele postale gratuite (7 lei/buc.)
Ideale pentru cadouri! Aprovizionaţi-vă din timp, bancnotele vor deveni rarităţi.

4) Vând ordine şi medalii militare
-ordinul meritul militar cls. i r.s.r.
-ordinul meritul militar cls. ii r.s.r.
-ordinul meritul militar cls. iii r.s.r.
-medalia virtutea ostaseasca cls. ii
-medalia meritul militar cls. ii r.p.r.
-medalia meritul militar cls. iii r.p.r.
Obiectele se vând împreună (pot să dau şi la buc. cu 50 lei)

5) Vând colecţie de filme vechi pe casetă video

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite