Brăila: O bătrână de 82 de ani solicită 200.000 de euro despăgubiri !

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ileana Mustaţă, din comuna Siliştea, a fost călcată în picioare de către un consătean. Agresorul a plecat în Italia, deşi era cercetat penal.

Vicu Tăsăl Marin, de 31 de ani, din Siliştea, individ care a mai fost anchetat şi condamnat pentru tâlhărie, are acum dosar penal pentru vătămare corporală.


Individul a bătut-o pe o bătrână din aceeaşi localitate, iar la scurt timp a şters-o în Italia, deşi avea obligaţia să înştiinţeze poliţia pentru orice schimbare de domiciliu. El va fi judecat şi condamnat în lipsă.


Pe 7 septembrie 2010, când s-a petrecut incidentul, Marin a consumat o cantitate apreciabilă de alcool, după care a urcat pe motoscuter, ca să se plimbe pe uliţele din Siliştea.


La câteva sute de metri de sat, el a trecut la o distanţă mică de Ileana Mustaţă, 82 de ani, care se deplasa pe şosea. Speriată, aceasta l-a ocărât, apoi a intrat într-o solă cultivată cu porumb, care-i aparţinea.


Individul s-a simţit jignit şi a pornit pe urmele bătrânei. A lovit-o cu pumnii şi cu picioarele şi a strâns-o de gât, ca să nu mai ţipe. În acel moment, pe şosea treceau soţii Chirac, din localitate, care, auzind ţipete, au sărit în ajutorul victimei.


Agresorul a fugit, a fost sesizată Poliţia, iar victima a fost transportată la spital, pentru că se simţea rău. Ileana Mustaţă a fost diagnosticată, printre altele, cu fractură de mandibulă, având nevoie de 50 de zile de îngrijiri medicale.


Bătăuşul a fost audiat o singură dată, de către poliţiştii din sat şi a negat că ar fi bătut-o pe bătrână. Victima solicită acum 200.000 de euro daune morale şi civile. Rămâne de văzut dacă agresorul va putea fi tras la răspundere.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite