Bilanţul ultimei săptămâni pe şoselele din judeţul Brăila: 568 de şoferi amendaţi şi 40 de permise reţinute

Bilanţul ultimei
săptămâni pe şoselele din judeţul Brăila: 568 de şoferi amendaţi şi 40 de
permise reţinute

Foto: arhivă Adevărul

Principalele abateri de la normele rutiere vizează şofatul sub influenţa alcoolului şi cu viteză excesivă, dar şi neacordarea de prioritate şi ignorarea semnelor de circulaţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

În perioada 08– 14 octombrie, poliţiştii rutieri din judeţul Brăila au constatat 568 de abateri la regimul rutier şi au reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 40 de permise de conducere auto. De asemenea, pentru neregulile constatate la autovehicule, oamenii legii au retras şapte certificate de înmatriculare.

De pildă, pe 14 octombrie, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe strada Apollo din municipiu.

”Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,68 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

citeste totul despre: